Aproape un milion de oameni din Italia, apă cu porția

Aproape un milion de oameni din Italia, apă cu porția Secetă. Sursa: pixabay.com

Apă raționalizată pentru mai bine de 850 de mii de persoane, după ce a fost declarată stare de urgență din cauza secetei, în Sicilia.

Stare de urgență pentru secetă în Sicilia, unde de mai bine de zece ani nu s-a mai înregistrat un deficit de apă atât de mare, potrivit Euronews.

Criză de apă în Sicilia

Potrivit unor observatori, am putea vorbi deja despre a treia cea mai gravă criză de apă înregistrată vreodată. Efectele asupra sectorului agricol sunt grave, existând riscul ca lipsa ploilor să conducă la o producție redusă de grâu și fructe mai mici.

La începutul lunii februarie, guvernul regional condus de Renato Schifani a declarat stare de calamitate naturală din cauza secetei severe pe întreg teritoriul regional.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Sicilia este singura regiune din Italia și printre puținele din Europa aflată în zona roșie din cauza lipsei resurselor de apă. Aceeași situație se regăsește și în Maroc și Algeria”, citim în comunicatul de presă al Regiunii. O situaţie care dăunează fermierilor și crescătorilor, afectați încă din 2023 de fenomene atmosferice grave.

Apa de la robinet

Sursa foto: pixabay

Măsuri de urgență în Italia

Guvernul lui Schifani l-a numit în funcția de comisar pe directorul general al Direcției Agricultură, Dario Cartabellotta, care va trebui să se ocupe, printre altele, de simplificarea procedurilor și de susținerea cheltuielilor de transhumanță, de scutirea de la plata taxelor de închiriere a zonelor de pășune publice și de acordarea primelor contribuții de 5 milioane de euro către firme, pentru achiziționarea de furaje și aprovizionarea cu apă.

Starea de urgență este doar vârful aisbergului unei situații care a fost în cădere liberă în ultimii ani.

Pentru prima dată, raționalizarea obligatorie a apei potabile va afecta aproape toată regiunea și nu doar unele orașe. Din cauza precipitațiilor scăzute, nivelul apei din Lacul Rosamarina, din apropierea oraşului Palermo, a scăzut dramatic.

Apă cu porția în Sicilia

Însă motivele acestei crize nu sunt doar „climatice”. „Timp de trei decenii, regiunea nu a avut o structură bună de management, nu au existat proiecte noi, iar lucrările de mentenanţă nu au fost realizat în mod adecvat”, comentează pentru Euronews Massimo Gargano, director general al „Anbi”.

Pentru autoritățile locale situația este gravă. Fără intervenții în timp util, există riscul real ca cetățenii să rămână fără apă în câteva săptămâni.

„Aproximativ 10-15% din apă este deja raționalizată în 55 de municipii. Totuși, începând de luni, 4 martie, raționalizarea apei va fi implementată în peste 93 de municipii, afectând 850 de mii de locuitori. În unele cazuri, raționalizarea ar putea ajunge la 45%”, a explicat pentru Euronews Massimo. Burruano, director operațional al societăţii „Siciliaque”.

(Traducerea: Cătălina Păunel, RADOR RADIO ROMÂNIA)