Maduro a câștigat alegerile. Victorie în toate statele din Venezuela
- Emma Cristescu
- 26 mai 2025, 09:07
Nicolas Maduro, președinte Venezuela
Sursa foto: Ognjen Stevanovic | Dreamstime.com
Update. Partidul Socialist Unificat din Venezuela (PSUV) al preşedintelui Nicolas Maduro a înregistrat o victorie zdrobitoare în alegerile legislative şi regionale de duminică. PSUV a obţinut victorii în toate statele, mai puţin în Cojedes (centru-vest).
Coaliţia lui Maduro a obţinut 82,68% dintre sufragiile exprimate la nivel naţional pe listele naţionale în alegerile legislative.
Quedó hermoso nuestro mapa 🇻🇪🇻🇪🇻🇪❤️ Que viva Venezuela!! Que viva la patria!! pic.twitter.com/OVImjvtG0X
— SonPolemicas (@SonPolemicas) May 26, 2025
Alegeri în Venezuela. Partidul preşedintelui Nicolas Maduro este la un pas să câștige alegerile legislative şi regionale de duminică, marcate de reţinerea a 70 de persoane şi de boicotul majorităţii opoziţiei, la zece luni după un scrutin prezidenţial despre care aceasta susţine că a fost marcat de fraude.
Alegeri în Venezuela. 70 de persoane au fost reținute
70 de persoane au fost reţinute înainte de scrutin, printre care și Juan Pablo Guanipa, un lider al opoziţiei apropiat de lidera Maria Corina Machado, care a fost reţinut vineri şi acuzat de apartenenţă la o „reţea teroristă” care urmăreşte să „saboteze” alegerile de duminică.

Nicolas Maduro. Sursa foto Arhiva EVZ
Guvernul, care denunţă în mod regulat comploturi, reale sau imaginare, a suspendat luni şi zborurile din Columbia, denunţând infiltrarea de „mercenari”.
Peste 400 000 de membri ai forţelor de securitate au fost mobilizaţi în cursul zilei. Tulburările post-electorale de după alegerile prezidenţiale din 28 iulie s-au soldat cu 28 de morţi şi 2 400 de arestări. Doar 1 900 de persoane au fost eliberate de atunci. „Am reuşit să organizăm alegerile fără incidente şi am reuşit să învingem violenţele”, s-a felicitat Maduro.

Alegeri Venezuela. Sursa foto iStock
Care a fost prezența la vot
Au venit la vot mai puțini oameni decât la alegerile prezidenţiale din 28 iulie. Potrivit unui sondaj Delphos, prezenţa la vot ar trebui să fie de aproximativ 16 % din cele 21 de milioane de alegători. Majoritatea acestora ar fi susţinători ai guvernului.
„Vom avea o hartă foarte roşie”, prezice Jesus Castillo, director al firmei de consultanţă Polianalitica. Potrivit mai multor analişti, opoziţia este în măsură să câştige doar două din cele 24 de state: Zulia, statul petrolier, şi Nueva Sparta, insula Margarita. „Când adversarul se retrage de pe teren, noi mergem înainte şi ocupăm terenul”, s-a felicitat preşedintele Maduro după ce şi-a exprimat votul, referindu-se la boicotul unei mari părţi a opoziţiei.
„Ceea ce lumea a văzut astăzi este (...) o declaraţie tăcută, dar puternică, că dorinţa de schimbare, demnitate şi viitor rămâne intactă”, a scris pe reţelele de socializare, din exil, Edmundo Gonzalez Urrutia, care îşi revendică victoria în alegerile prezidenţiale din iulie.
Acuzații grave
Guvernul a revizuit circumscripţiile electorale pentru a alege un guvernator şi opt deputaţi pentru Essequibo, o regiune bogată în petrol pe care Caracasul o dispută cu Guyana într-un diferend care datează din perioada colonială.
Votul a avut loc într-o microcircumscripţie de 21 000 de alegători la graniţa cu Guyana. Nu există secţii de votare în teritoriul de 160 000 km2 administrat de Georgetown, potrivit AFP.
Preşedintele Guyanei, Irfaan Ali, a declarat că aceasta este „o ameninţare”, în timp ce Ministerul Apărării din Guyana a anunțat că îşi intensifică prezenţa la frontieră. „Irfaan Ali, preşedintele Guyanei (...) mai devreme sau mai târziu va trebui să se aşeze la masă cu mine pentru a discuta şi a accepta suveranitatea Venezuelei”, a declarat duminică Maduro, promiţând să «recupereze» Essequibo «pentru popor».