Apple intenţionează să lanseze o nouă tabletă iPad mai mică şi mai ieftină decât cele din prezent, pentru a concura cu nou lansata Google Nexus şi cu tableta pe care Microsoft vrea să o scoată pe piaţă în viitorul apropiat.
Potrivit Bloomberg, noul dispozitiv ar urma să aibă un ecran cu diagonala de 7 sau 8 inch şi nu va putea reda imagini în format HD, aşa cum face iPad 3 pe ecranul Retina de 9,7 inch. Potrivit surselor citate de agenţia de ştiri, produsul ar putea fi anunţat de Apple în luna octombrie.
În momentul de faţă, cele mai importante prezenţe pe piaţa mondială a tabletelor de 7 inch sunt cele ale Google, care a lansat de curând Nexus 7, şi Amazon, cu Kindle Fire. În afară de acestea mai există produse similare de la diverşi producători, unii dintre ei de top în domeniul IT&C, văzute însă ca nişte competitori minori.
Microsoft vine tare din urmă, plănuind să lanseze modelul Surface în două variante, una dintre ele mai scumpă decât actualul iPad 3. Avantajul pe care mizează producătorul de software este obişnuinţa clienţilor de a utiliza sistemul de operare Windows, o variantă a acestuia urmând să fie instalată şi pe tabletă.
Apple, pe de altă parte, are în primul rând avantajele experienţei în producerea de tablete şi imaginii excelente în rândul utilizatorilor de asemenea gadgeturi. Mai mult, în prezent există o bază uriaşă de aplicaţii pentru iPad, care vor putea fi folosite şi pe un model de dimensiuni mai mici.