Apocalipsa coronavirus cuprinde economiile țărilor UE! Ce se întămplă cu euro?

Apocalipsa coronavirus cuprinde economiile țărilor UE! Ce se întămplă cu euro?

Atât Italia, cât și Franța au intrat în recesiune în primele trei luni ale acestui an, anunță Euronwes. Nici situația Spaniei nu e mai bună, PIB-ul a scăzut brusc și puternic. Cifrele prezentate de cotidianul italian Il Giornale sunt înfricoșătoare. E vorba de o apocalipsă economică fără precedent în ultimele decenii.  Franța a înregistrat cea mai mare scădere a PIB din 1949, 5,8 la sută în primul trimestru. Prin comparație, contracția în primul trimestru al anului 2009 a fost de numai 1,6 la sută în Franța.

La rândul ei, Italia a înregistrat o scădere cu 4,7 la sută a PIB-uui. Dacă această cifră se confirmă, e cea ai mare cădere din 1995 încoace.

Nici Spania nu stă mai bine. Din anii 70 încoace nu s-a mai confruntat cu o contracție a economiei de 5,2 la sută.

De altfel,  PIB-ul țărilor UE a scăzut cu 3,5 la sută în primul trimestru al acestui an, potrivit Eurostat, agenția oficială de statistică. Scăderea este chiar mai mare  pentru cele 19 state membre ale zonei euro, unde PIB-ul s-a redus cu 3,8 la sută.

Veștile îngrijorătoare vin în condițiile în care  Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat că a menținut ratele dobânzilor neschimbate, și este gata să investească masiv în programul de stimulare dacă este necesar.

De asemenea, banca centrală a ușurat condițiile de creditare pentru bănci, în condițiile în care zona euro se confruntă cu o contracție economică „fără precedent”, după cum afirma joia trecută președinta BCE, Christine Lagarde.

Criza de sănătate testează așadar hotărârea UE de a menține zona euro chiar mai intens decât s-a întâmplat în timpul  recesiunii din 2008.

Problemele cu care se confruntă acum zona euro readuc în discuție vechile critici la adresa monedei unice. Când a fost creată zona euro, în 1999, Milton Friedman și Martin Feldstein au avertizat că UE a făcut o greșeală semnificativă prin instituirea unei uniuni monetare înainte de a crea o uniune politică eficientă.

Va rezista și de această dată euro? Iată profeția pe care o fac editorialiștii de la Il Giornale: „Din cele trei economii din zona euro care au intrat în recesiune, Italia este cea mai vulnerabilă, iar ceea ce se întâmplă aici va determina restul destinului monedei unice. Desmond Lachman de la American Enterprise Institute  scrie că perspectivele Italiei de a se recupera rapid după pandemie  sunt extrem de slabe. (...)

Ne puteți urmări și pe Google News