Criza apei calde. Nicușor Dan este contrazis, ce-i așteaptă pe bucureșteni

Criza apei calde. Nicușor Dan este contrazis, ce-i așteaptă pe bucureșteniSursa foto: Arhiva EVZ

În București, zeci de blocuri sunt deconectate de la rețeaua de apă caldă. Oamenii nu au apă caldă de mai bine de câteva săptămâni. Nicușor Dan susține că situația de criză, generată de repararea conductelor va mai dura.

Primarul general al municipiului București, le transmite oamenilor că vor avea apă caldă, dar doar de la mijlocul săptămânii viitoare.

Situația de criză a fost generată de reparațiile urgente care trebuiau făcute la magistralele de apă caldă.

Bucurestenii vor avea caldă abia de săptămâna viitoare.

Bucurestenii vor avea caldă abia de săptămâna viitoare. sursa foto. EVZ

Nicușor Dan susținea zilele trecută că reparațiile s-au terminat, dar că CET Progresul, controlat de Ministerul Economiei, nu a dat drumul la producție.

„Există două componente ale problemei: transportul şi producția. Noi ne ocupăm de transport, compania Ministerului se ocupă de producție. Lucrările noastre s-au terminat azi. Din momentul ăsta, CET Progresul poate să livreze la capacitate maximă, trebuie să pornească instalația şi, încet-încet, o să aibă oamenii apă caldă în sectoarele 2, 3 şi 4, în zilele următoare. Nu instant. Dar încet-încet”, a afirmat Nicuşor Dan, la o emisiune de la TVR Info.

Primarul general contrazis de șeful Termoenergetica

Claudiu Crețu, directorul general al Termoenergetica, a declarat că doar de luni apa caldă va fi livrată spre sectoarele Capitalei.

În această perioadă există și o revizie a instalațiilor de la ELCEN, care se va încheia abia duminică seara.

„Așa cum am anunțat oficial și pe site-ul nostru, revizia celor de la ELCEN se va încheia duminică seara. Abia după aceea va urma de făcut și partea noastră. Cel mai probabil, din a doua parte a zilei de luni, vom începe să livrăm apă caldă către sectoare”, a precizat Claudiu Crețu.

Sindicaliștii au un alt termen

Termenele oferite de primarul general și de șeful de la Termoenergetica sunt contrazise de sindicaliștii din această companie.

Oamenii sunt mai realiști și prezintă situația așa cum este, necosmetizată.

„Apa caldă nu va curge la robinetele clienților, cu presiunea necesară, mai devreme de miercuri seara sau chiar joi dimineață. Nu prea ai cum să eviți asemenea termene, fiindcă e nevoie de minim două zile să pui la punct și centrele noastre zonale, așa numitele puncte RADET. Oricât de mult ne-am strădui, dacă nu respeți niște parametri, nu vei obține un lucru bun”, susțin sindicaliștii de la Termoenergetica.

Ne puteți urmări și pe Google News