“Apărăm România ta!” - sloganul cu care PNȚCD intră în campania pentru Parlamentul European

“Apărăm România ta!” - sloganul cu care PNȚCD intră în campania pentru Parlamentul European

PNȚCD și-a lansat, sâmbătă, candidații la Parlamentul European, sub sloganul “Apărăm România ta!”. Conducerea țărănistă, alături de candidații PNȚCD pentru Parlamentul European, i-a asigurat pe cei peste 600 de membri și simpatizanți ai partidului, prezenți la Hotel Intercontinental, că va apăra interesul României în Uniunea Europeană și că îi va apăra pe români de atacurile politicienilor “mincinoși, incompetenți și hoți”. Un alt obiectiv al țărăniștilor este mobilizarea electoratului care refuză să se mai prezinte la vot, aceasta fiind singura soluție pentru o schimbare reală a vieții politice.

În deschiderea evenimentului, actorul Marius Vizante, care a avut rolul de amfitrion, a ținut să vorbească și în calitate de alegător. El a mărturisit că va vota PNȚCD pentru simplul motiv că nu îi poate spune fiicei sale să îi ia ca model pe politicienii români de azi care, în marea lor majoritate, fură, mint și se înjură unii pe alții, dar că îi poate spune oricând să îl ia ca model pe marele țărănist Corneliu Coposu.

Președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu - primul pe lista partidului pentru alegerile europarlamentare -  a declarat că instituțiile statului sunt ale partidelor politice corupte și a asigurat că  PNȚCD va duce “o luptă pentru Români” în această campanie electorală pentru alegerile europarlamentare.

Vlad Moisescu: “Ceea ce caracterizează lista noastră este decența”

Ne puteți urmări și pe Google News

Prim-vicepreședintele PNȚCD, Vlad Moisescu, a subliniat care este principalul atuu al partidului în fața celorlalte partide politice în această campanie. “Ceea ce caracterizează lista noastră este decența, acesta este cuvântul caracteristic PNȚCD. Avem o listă a bunului simț, a moralei creștine. Trebuie să ne batem pentru aceste valori în fiecare zi”, a arătat Vlad Moisescu. El a afirmat că PNȚCD trebuie să vorbească României tăcute, pentru ca există o majoritate a oamenilor decenți, a oamenilor care își plătesc impozitele.

Sebastian Bodu: “Ii fac premierului Ponta un cadou salutar: o pereche de cizme pescărești, alături de urarea de a intra totuși la apă”

Sebastian Bodu – candidatul aflat al doilea pe lista PNȚCD pentru alegerile europarlamentare - a ținut să le spună românilor că Europa are nevoie de politicieni responsabili care au avut rezultate în cariera administrativ-politică, care au un limbaj decent și echilibrat și care cred în valorile tradiționale. El nu a pierdut prilejul de a-l ataca pe premierul Ponta pentru prestația pe care a avut-o la inundații. “Pentru a evita pe viitor astfel de situații, de a pune țara într-o situație jenantă, mai ales că înțeleg că va continua a se deplasa personal pentru a evalua pagubele lăsate de actualele inundații, îi fac un cadou salutar: o pereche de cizme pescărești pe care le poate încălța cu încredere, alături de urarea de a intra totuși la apă, dar împreună cu întreg guvernul socialist”, a conchis Bodu.

Printre candidaţii PNŢCD la europarlamentare se numără Adriana Carmen Enescu, Avram Fiţiu, Nelu Neacşu, Aurelian Pavelescu, Sebastian Bodu, Gheorghe Iancu, Valentin Moldovan, Maria Stavrositu.