ANUNȚ IMPORTANT al ministerului Educației! MODIFICĂRI în ceea ce privește salariile cadrelor didactice
- Ionut Gogean
- 25 octombrie 2018, 23:26
Ministerul Educaţiei anunță că vor avea loc schimbări importante în rândul salariilor cadrelor didactice.
Astfel, cadrele didactice de la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale de la clasele primare vor fi plătite începând cu ora, în condițiile în care depăşesc numărul de ore prevăzute în planurile de învăţământ.
„Ministrul Rovana Plumb a decis, în acelaşi timp, să elimine fişa de activitate lunară, formular ce era cuprins în Anexa 3 a ordinului nr. 4165/24.07.2018, urmând ca activităţile să fie evidenţiate în condica de prezenţă a unităţii de învăţământ. Măsura transpune politica MEN de debirocratizare a sistemului de învăţământ, cerinţă subliniată şi de profesorii şi învăţătorii care au luat parte, alături de doamna Rovana Plumb, la întâlnirea de lucru din data de 18 octombrie, la sediul MEN”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.