Antonescu: Estimez că vor exista cel puțin 3-4 competitori pentru cele două locuri în finala alegerilor
- Raluca Dan
- 11 martie 2025, 13:18
Crin Antonescu / sursa foto: dreamstime.comCrin Antonescu a susținut că este retincent față de protestele care ar putea avea loc în fața instanțelor marți seară, ca urmare a anunțului Curții Constituționale privind candidatura lui Călin Georgescu.
Crin Antonescu critică protestele în fața instanțelor
„Sunt foarte reticent la proteste care se organizează în faţa unei instanţe, în proximitatea ei fizică şi în timpul unor deliberări ale instanţei. De ce? Pentru că este un mijloc de presiune, fie şi psihologică, de nepermis într-o democraţie”, a declarat el, la RFI.
Acesta a mai subliniat că, în ciuda faptului că apără dreptul la protest, acesta trebuie exercitat legal: „Apăr de 35 de ani şi ca liberal, şi ca om politic, şi cetăţean până la urmă, apăr cu fermitate dreptul de a protesta. Apăr de asemenea, în aceeaşi măsură, dreptul tuturor de a avea o ordine care să ne protejeze”.
Candidatul colaiției a criticat, de asemenea, absența unei reacții clare din partea lui Călin Georgescu și a susținătorilor săi în fața apelurilor la violență: „Mă surprinde, chiar mă surprinde faptul că domnul Georgescu, alți susținători sau apropiați, precum domnul Simion, nu au adresat apeluri mai ferme către propriii susținători. Ba dimpotrivă.”

Călin Georgescu. Sursa foto: facebook
„Încă de pe la pandemie s-a declanşat acest război”
Întrebat dacă instituțiile statului român „au anticorpii necesari pentru a respinge atacurile din zona suveranistă”, el a afirmat că se întreabă despre capacitatea acestora de a apăra democrația.
„În fond, aceste alegeri, turul întâi anulat, ce se întâmplă acum, nu au fost decât un episod dintr-o luptă pe care, de exemplu, Rusia o duce de multă vremea şi nu doar împotriva României. Asta este un război foarte nou, relativ nou, foarte special.
În România, de exemplu, terenul s-a pregătit, cu sau fără ştiinţa unora, de multă vreme. Încă de pe la pandemie s-a declanşat acest război şi un anumit soi de conspiraţionism, care continuă şi azi, un soi de negaţionism pandemic”, a susținut acesta.
Alt candidat în locul lui Călin Georgescu
Crin Antonescu a declarat că, în cazul în care Georgescu, a cărui candidatură la prezidențiale a fost respinsă de BEC, va susține alt candidat, acesta ar putea atrage o mare parte din electoratul său.
„Dacă domnul Călin Georgescu își va pune sprijinul pe un candidat, este probabil ca acel candidat să obțină o parte considerabilă din acest electorat.
Cu siguranță, nu tot acest electorat se va îndrepta în direcția pe care domnul Georgescu o indică. Este un electorat destul de diversificat, nu este vorba doar despre un electorat naționalist”, a afirmat, marți, la RFI.

Alegeri. Sursa foto: Arhiva EVZ
Antonescu: 3-4 competitori pentru cele două locuri în finala alegerilor prezidențiale
El a susținut că, în cazul în care candidatură lui Georgescu va fi invalidată, un posibil succesor va avea la dispoziție un interval foarte scurt pentru a aduna semnăturile necesare, termenul limită fiind sâmbătă. Cu toate acestea, el a declarat că AUR ar avea capacitatea de a strânge semnături în doar două zile de mobilizare pentru susținerea unui candidat la prezidențiale.
Candidatul colaiției a estimat că vor exista cel puțin 3-4 competitori pentru cele două locuri în finala alegerilor prezidențiale: Nicușor Dan, el însuși, Elena Lasconi – în cazul în care aceasta va candida –, George Simion sau un alt succesor desemnat sau nu de Călin Georgescu.
„S-a vorbit despre candidatura domnului Ponta, care la fel pare iminentă și e o candidatură”, a mai precizat acesta.