ANM, anunţ de ultimă oră! O masă de aer rece va lovi România

ANM, anunţ de ultimă oră! O masă de aer rece va lovi RomâniaSursa: Arhiva EVZ

Meteorologul ANM, Alina Șerban, a anunţat cum va fi vremea săptămâna viitoare şi la ce să ne aşteptăm.

Anunțul a fost făcut de meteorologi în urmă cu câteva minute. Vremea se răcește de săptămâna viitoare, potrivit celor declarate de Alina Șerban.
Deşi temperaturile sunt încă de vară, de săptămâna viitoare, vremea se răcește brusc. În prima parte a săptămânii, vom avea parte de temperaturi favorabile, dar spre sfârșitul săptămânii va fi o răcire în toată țara, cu instabilitate atmosferică.

”Aproape toată săptămâna care urmează va fi caracterizată de vreme frumoasă, caldă în mare parte din țară, chiar călduroasă în mod deosebit în sudul și vestul teritoriului. Când spun călduroasă, mă refer la temperaturi maxime ce ating 30 de grade, depășesc această valoare spre 33-34 de grade, cu deosebire în partea de sud a teritoriului.

La nivel național, aproape în fiecare zi, cu mici variații pentru unele regiuni, vorbim despre temperaturi maxime între 24 și 32-33 de grade. Vreme frumoasă, fără precipitații, până joi, când apar niște semnale.

Vor fi fenomene specifice instabilității atmosferice, se pare că cel mai probabil în vestul, nordul, centrul teritoriului, mai puțin rest. În același timp, o masă de aer mai rece și o răcire în aproape toată țara. Până atunci, fără precipitații”, a spus Alina Șerban la Antena 3.

În Banat va urma o răcorire treptată a vremii, astfel încât în ultimele zile de prognoză media temperaturilor maxime nu va mai depăşi 2o de grade. În primele nopţi ale săptămânii media minimelor termice se va situa în jurul valorii de 15 grade, apoi temperatura aerului va scădea, urmând astfel ca în medie să se înregistreze în jur de 12 grade, apoi va creşte uşor spre 15 grade, După această dată, o nouă răcorire a vremii va conduce la scăderea minimelor spre valori în jurul a 12 grade, în medie, la sfârşitul intervalului.

În Crişana  media temperaturilor maxime nu va mai depăşi 2o de grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată.

În Transilvania temperaturile vor scădea spre valori de 23 de grade. Media minimelor termice va fi 10-11 grade. De pe 15 septembrie temperatura aerului va mai scădea, astfel că până la sfârşitul intervalului de prognoză, media valorilor termice nocturne se va situa în jurul a 8 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în primele două zile ale intervalului de prognoză.

În Maramureş minimele vor fi în scădere, spre 9-10 grade, în medie pornind de la valori de 13 grade, în primele zile ale intervalului, urmând ca temperatura aerului să crească uşor şi treptat până spre 13 grade în data de 14 septembrie, apoi o nouă răcorire a vremii va face ca spre sfârşitul intervalului să nu se mai depăşească, în medie, valori în jurul a 10 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în prima zi a intervalului.

Ne puteți urmări și pe Google News