Angajații de la centrala nucleară Cernobîl au fost eliberați. Erau ostatici de la începutul războiului
- Emma Cristescu
- 21 martie 2022, 07:15
Armata lui Vladimir Putin a ținut ostatici 64 de angajați de la centrala nucleară Cernobîl din Ucraina. După o lună de chin, aceștia au fost eliberați și s-au întors la apropiații lor.
După ce soldații ruși au cucerit centrala nucleară Cernobîl din Ucraina, peste 64 de angajați au fost ținuți ostatici. Aceștia au fost eliberați după o lună în care au crezut că nu își mai văd familia, relatează BBC și The Kyiv Independent.
Aceștia au fost înlocuiți de 46 de angajați care au dorit să lucreze în centrala cucerită de armata lui Vladimir Putin. Aproximativ 200 de muncitori și membri ai Gărzii Naționale Ucrainene au fost ținuți cu forța în centrala nucleară de soldații rusi. Totul a început pe 24 februarie.
”Suntem revoltați de rapoartele credibile conform cărora personalul instalațiilor de la Cernobîl este ținut ostatic în prezent de către soldații ruși. Această luare ilegală și periculoasă de ostatici, care ar putea strica eforturile de rutină ale serviciului civil necesare pentru întreținerea și protejarea instalațiilor de deșeuri nucleare, este, evident, incredibil de alarmantă și foarte îngrijorătoare. O condamnăm și cerem eliberarea lor.”, a spus secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki.
„Dacă depozitul ar fi distrus de loviturile de artilerie ale adversarului, praful radioactiv ar acoperi Ucraina, Belarus și țările UE”, declarase consilierul Ministerului de Interne Anton Gerashchenko joi înainte de capturarea centralei.
Atac terorist la centrala nucleară de la Cernobîl
Potrivit informațiilor ucrainene, Vladimir Putin cere un nou atac asupra centralei nucleare. Rușii vor acest lucru pentru „a acuza ucrainenii de o catastrofă provocată de om”. Liderul rus are un plan foarte bine pus la punct.
”Informațiile ucrainene spun că Putin a ordonat forțelor sale să pregătească un atac terorist la centrala nucleară de la Cernobîl pentru a acuza ucrainenii de catastrofa provocată de om. Cernobîl este complet deconectat de la sistemele de monitorizare ale Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA). Rușii au refuzat să acorde acces la stație reparatorilor ucraineni. În schimb, au lăsat să intre specialiștii belaruși.” a declarat jurnalistul ucrainean Iryna Matviyishyn.
”Fără a obține rezultatul dorit din operațiunea militară terestră și negocieri directe, Putin este gata să se angajeze în șantajul nuclear al comunității mondiale de dragul acțiunilor de sprijinire a Ucrainei. Acțiunile lui Putin vor avea consecințe catastrofale pentru întreaga lume. Se pare că tocmai pe asta se bazează dictatorul rus, care cere acțiuni inacceptabile.”, a transmis o sursa din Ucraina.