Că România este ţara tuturor posibilităţilor ştim deja. În toiul crizei însă, un studiu recent reflectă un paradox al economiei care trebuie să dea de gândit: în ciuda veştilor despre şomajul care creşte, România se confruntă cu o foarte acută criză de personal.
Studiul care a tras această concluzie este semnat de Manpower International. Compania este lider mondial într-un domeniu care pune degetul pe artera aorta a pieţei muncii: recrutarea şi plasamentul angajaţilor.
Este drept că doar 62 la sută dintre angajatorii chestionaţi de Manpower spun că au dificultăţi în recrutare, spre deosebire de cei 73 la sută care spuneau acest lucru anul trecut. De asemenea, trebuie să recunoaştem anumite aspecte pozitive ale actualei crize pentru piaţa muncii, cum ar fi o normalizare a nivelurilor salariale. În loc să demareze negocierile de angajare de la pretenţiile de leafă, exprimate fără a dovedi în prealabil cât de buni sunt, aspiranţii la locuri de muncă văd că trebuie să arate ce pot şi apoi să ceară bani. Astfel, orice corelare între performanţă şi compensaţie - corelare care lipsea din multe sectoare acum un an, este bine-venită.
Pe de altă parte însă, nu scăpăm de faptul că dincolo de astfel de fenomene, şi în mijlocul unei crize economice din ce în ce mai brutale, aproape două treimi din angajatorii români nu reuşesc să-şi găsească personalul de care au nevoie. Acest context nu reprezintă nimic mai prejos decât o ameninţare la siguranţa naţională a României şi o vulnerabilitate strategică greu de atenuat.
De ce o ameninţare la siguranţa naţională? Pentru că România aspiră să ofere un standard de viaţă mai bun cetăţenilor ei, lucru care impune mutaţia economiei către sectoare care produc valoare adăugată mai mare: servicii, tehnologie, acele industrii unde munca e sofisticată şi profiturile sunt mari. La rândul său, acest lucru impune existenţa unui „stoc” de capital uman mai abundent, şi de o calitate mai bună. Altfel spus: muncitori mai deştepţi şi mai mulţi.
Studiul Manpower, alături de bine-cunoscutul declin vertiginos al învăţământului şi la fel de bine ştiutele cifre cu îmbătrânirea populaţiei, reflectă exact opusul situaţiei dezirabile: România are parte de un stoc de capital uman mai redus şi de calitate mai slabă. Altfel spus, muncitori mai puţini şi, ca să fim politicoşi, departe de a fi din ce în ce mai deştepţi.
Puse cap la cap, datele indică o viitoare incapacitate a României de a le oferi propriilor cetăţeni un standard de viaţă din ce în ce mai bun aproape indiferent de ce măsuri vor lua sau nu vi-itorii săi lideri politici. Desigur, vorbim despre un model economic destul de abstract, în calea căruia pot interveni multe necunos-cute. La un nivel mai concret însă, care este legat şi de alegerile de duminică, trebuie să ne amintim că pretenţiile pe care statele membre ale UE le pot avea la bugetul comunitar sunt determinate şi de mărimea populaţiei. Cu alte cuvinte, România nu va avea doar parte de o problemă greu de rezolvat, dar şi de bani mai puţini pentru a o rezolva. E normal deci să ne întrebăm când şi cum anume vom trăi bine.
Autorul este consilier al preşedintelui Senatului în Parlamentul României
Recomandările noastre
