„Cneazul” a declarat, pentru EVZ, că în cariera de jucător a fost contactat de anuminte persoane ce i-au propus aranjarea unor partide.
Potrivit stenogramelor publicate pe losport24.it și în cotidianul „Corrierre dello Sport”, procurorii de la Parchetul din Cremona au început anchetarea unor conversații din care reies anumite dialoguri ce aveau ca scop aranjarea rezultatelor din tenis, în schimbul unor sume de până la 50.000 de euro.
Astfel, în aceste discuții, care s-au efectuat pe rețeaua de comunicare Skype, oamenii legii din Cremona îi suspectează pe tenismenii italieni, Daniele Bracciali și Potito Staracede trucarea unor meciuri. În urma anchetei a ieșit la iveală și numele actualului căpitan al naționalei noastre de Cupa Davis, Andrei Pavel.
I s-a propus să piardă la Australian Open
Într-o conversație purtată în urmă cu șapte ani, între Manilo Bruni, un contabil care patrona rețeaua, și Enrico Sganzerla, un intermediar, s-a ajuns la concluzia că aceștia doreau racolarea lui Pavel: „Sigur se cunoaşte cu Pavel. E de ajuns să-i zici să ia primul set şi după aceea să-l lase să câştige”.
„Evenimentul zilei” a reușit să stea de vorbă cu Andrei Pavel, iar „Cneazul” ne-a declarat că avut parte de astfel de situații în cariera sa de tenismen. „Am avut de cel puțin 3-4 ori oferte din partea unora să fac astfel de lucruri. Îmi aduc aminte că la Australian Open, în 2007, mi s-a propus suma de 50.000 de dolari pentru a pierde meciul din primul tur. Nu am vrut să în intru în jocurile lor, pentru că o dată ce ai intrat în treaba asta nu mai poți să ieși! Am evitat să îmi pătez cariera cu astfel că...uri”, ne-a mărturisit cel mai bun jucător român de după 1990.