Andrei Năstase: Plahotniuc a uzurpat puterea și e gata să activeze ”omuleții verzi” la Chișinău EXCLUSIV EVZ
- Marius Bâtc ă
- 9 iunie 2019, 14:55
Andrei Năstase susține că Plahotniuc este ”un criminal în serie”, gata să ”activeze omuleții verzi”, pentru a menține la Putere ”râia oligarhică de la Chișinău”. Într-un interviu telefonic în EXCLUSIVITATE pentru EVZ, noul ministru de Interne de la Chișinău acuză dezinformările din presă și refuză să se pronunțe în privința lui Igor Dodon.
- Bună ziua, domnule Andrei Năstase! Ce faceți? Este o situație destul de tensionată la Chișinău. - Andrei Năstase: Bună ziua! Ce să fac? Sunt foarte ocupat. Dacă nu pot să răspund, vă rog să nu mai insitați, pentru că sunt într-o situație foarte dificială! Vă rog, din suflet! - Am înțeles. Este adevărat că Dodon s-a ascuns noaptea trecută în ambasada Rusiei de la Chișinău? - Este un fals! Este un fals pe care îl promovează Plahotniuc, prin toată media pe care o are în România și în Republica Moldova. - Dumneavoastră ați preluat mandatul la Ministerul de Interne, acum? - Nu! Nu l-am luat, pentru că structurile paramilitare ale lui Plahotniuc au ocupat Ministerul de Interne, iar ministrul Jizdan, un criminal din anturajul lui Plahotniuc, nu cedează această funcție. Au uzurpat puterea... - Există pericolul unui război civil, în momentul de față? - Asta întrebați-l pe Plahotniuc. El își dorește violență. Noi vrem pace, stabilitate, noi vrem preluarea civilizată a Puterii în stat. Rugămintea mea este să nu fiți victima războiului hibrid pus la cale, în momentul de față, de către Plahotniuc! Este un fals, și v-o spun în cunoștință de cauză, pentru că, cu 14 minute în urmă (declarația telefonică avea loc la ora 11.37), am avut o întrevedere cu președinta Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, votată ieri, cu doamna Maia Sandu, prim-minstru desemnat, și eu, împreună cu Igor Dodon, în cadrul Parlamentului Republicii Moldova. Este bine așa? Vă rog să transmiteți presei din România că este o minciună sfruntată pe care o promovează acest criminal, pe nume Plahotniuc. Sper că Evenimentul Zilei din România este altceva decât Evenimentul Zilei din Republica Moldova, care, se pare, că face altceva decât presă! - Am înțeles! Deci, dumnevoastră faceți apel la calm. Spuneți că nu există riscul să vină ”omuleții verzi”, din Transnistria? - Nu. Există riscul ca ”omuleții verzi” să fie activați exact de către Plahotniuc, un criminal în serie, un criminal care are dublă identitate: în România, Ulinici, aici (n.r. Chișinău), Plahotniuc. Are și cetățenie moldovenească și românească și numai Dumnezei știe ce mai... - Mai are și rusească sau nu mai are? - Nu știu, dacă o mai are. Știu că l-am deconspirat în 2016, parcă, că o avea... - Domnule Andrei Năstase, Maia Sandu este în siguranță? Dumneavoastră sunteți în siguranță? - Vreau să vă transmit dumneavoastră, personal, pentru toată presa de acolo, că Maia Sandu este cel mai pro-european posibil prim-ministru, eu sunt cel mai pro-european și român prin sânge, nu prin pașaport. Așa că toate manipulările pe care le auziți prin presa românească, vă rog, să le dezavuați. - Ați luat legătura cu autoritățile de la București, cu premierul? - Nu, nu am luat legătura cu. Ne-am bucura dacă am avea un mesaj de susținere, de suținere pentru majoritatea populației care a decis, în 24 februarie, să scape de Plahotniuc și de râia oligarhică de la Chișinău. - Deci nu este nici un mesaj! Nici Președinția României nu v-a dat. De la domnul Iahannis, nimic? - Stimate, domn, am vorbit deja. Dacă am vorbit, de total, ce rost are să mai dăm pe bucăți, acum? - Domnule Andrei Năstase, încă o întrebare. Domnul Dodon este pro-rus sau este pro-european? - Întrebați-l pe domnul Dodon! Vă rog... - Păi, în momentul de față, sunteți la guvernare, împreună cu el. Pe dumneavoastră vă întreb! - ... pe final, v-am înțeles tentația de a mă provoca! Vă mulțumesc pentru întrebări! Vă rog să-l sunați imediat pe Dodon, să vă răspundă el!