COMISIE de ANCHETĂ în Ministerul EDUCAȚIEI. CÂND vor fi disponibile MANUALELE

COMISIE de ANCHETĂ în Ministerul EDUCAȚIEI. CÂND vor fi disponibile MANUALELE

Ministerul Educației a declarat că s-a întocmit o comisie de cercetare pentru a stabili vinovații în privința greșelilor din manualul de biologie pentru clasa a VI-a.

„Având în vedere greşelile sesizate în cele două manuale şcolare aferente disciplinei de BIOLOGIE (clasa a VI-a), Ministerul Educaţiei Naţionale aduce următoarele clarificări: Variantele digitale corectate ale acestor două manuale şcolare vor fi postate pe platforma manuale.edu.ro, cu celeritate, astfel încât să poată fi utilizate de elevi şi profesori din prima zi de şcoală. Totodată, va fi realizată şi trimisă în şcoli o erată tipărită. La nivelul MEN, a fost constituită o Comisie de cercetare pentru a stabili persoanele responsabile de situaţia creată, instituţia urmând a lua ulterior măsurile legale ce se impun”, se arată într-un comunicat de presă remis Mediafax.

„Totodată, potrivit contractului de prestări servicii încheiat de CNEE cu evaluatorii şi în conformitate cu angajamentul individual, evaluatorii îşi asumă responsabilitatea pentru calitatea activităţii desfăşurate. Aceeaşi responsabilitate a fost asumată şi de avizatorul ştiinţific. Pentru evitarea unor astfel de situaţii regretabile, procedura de realizare a manualelor şcolare va fi revizuită şi îmbunătăţită, inclusiv prin introducerea unei etape suplimentare de verificare a variantelor finale ale manualelor şcolare, la nivelul inspectoratelor şcolare, prin inspectorii de specialitate”, se mai arată în comunicat.

În comunicat se arată că Ministerul Educației a întreprins toate etapele pentru respectarea procedurilor aferente pentru ca manualele să fie finalizate până la începutul anului școlar din acest an.

Ne puteți urmări și pe Google News