ANCHETĂ la METROU: Vizat tronsonul Drumul TABEREI - EROILOR

ANCHETĂ la METROU: Vizat tronsonul Drumul TABEREI - EROILOR

Corpul de control al primului ministru şi al ministrului Transporturilor verifică modul în care au fost derulate contractele pentru realizarea metroului Drumul Taberei – Eroilor. Ancheta vizează şi condițiile în care Metrorex a ajuns să datoreze constructorilor 188 de milioane de lei, potrivit unui comunicat al Metrorex.

Astaldi S.p.a. - FCC Construccion SA, Delta ACM 93 SRL, AB Construct SRL solicită plăți pentru lucrări efectuate în perioada 2011-2015.

Metrorex face acum toate demersurile pentru achitarea datoriei de 188 de milioane de lei (aproximativ 40 milioane de euro) stabilite printr-o hotărâre a instanţei în anul 2017, rămasă definitivă şi irevocabilă în mai 2018, fără a afecta activitatea societăţii, precizează reprezentanții Metrorex.

"În prezent, Corpul de Control al prim-ministrului verifică modul în care au fost derulate contractele aferente obiectivului de investiţii magistrala 5 Drumul Taberei - Eroilor. Corpul de Control al ministrului Transporturilor analizează circumstanţele care au pus în sarcina Metrorex despăgubirea de 188 milioane de lei", se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News