Anchetă la „grădinița groazei”. Directoarea, declarații incredibile despre abuzuri

Anchetă la „grădinița groazei”. Directoarea, declarații incredibile despre abuzuri Gradinita 47 Ploiesti. Sursă foto: Facebook

„Un ton puțin neadecvat” - astfel a caracterizat directoarea unei grădinițe din Ploiești comportamentul revoltător al celor două educatoare față de copiii pe care îi îngrijeau. O înregistrare făcută publică de un părinte evidențiază cum femeile strigă la cei mici, îi jignesc și îi amenință.

Consecințele au fost traumatizante pentru unii copii, având coșmaruri și teamă de a merge la grădiniță. Cele două educatoare au fost suspendate, iar mai multe anchete au fost inițiate în acest caz.

Ce declară directoarea grădiniței din Ploiești

Directoarea a menționat că, în realitate, cele două educatoare au adoptat o conduită inadecvată.

„Colegele au folosit un ton puțin neadecvat. Dar acele înregistrări ar trebui un pic să fie cercetate în amănunt. Cercetările, dacă sunt rupte bucăți dintr-o înregistrare, se pot un pic și deforma”, a spus Elvira Soare, directoarea Grădiniței nr. 47 din Ploiești, potrivit Digi24.

Ne puteți urmări și pe Google News

Inspectorul general al Inspectoratului Județean Prahova consideră însă că  tonul educatoarelor este „total nepotrivit”:

„Într-adevăr, tonul doamnelor educatoare este total nepotrivit, doamnele au vechime destul de mare în învățământ, una dintre ele are gradul 1 cealaltă este înscrisă la gradul 1”, a spus și Ilona Rizea, inspector general al Inspectoratului Județean Prahova, conform Pro TV.

Înscrierea în clasa pregătitoare

Sursa foto: Arhiva EVZ

Ce s-a întâmplat la grădinița din Ploiești

Explicațiile directoarei au survenit în urma apariției unei înregistrări în care o educatoare țipă la un copil și îl amenință că îi va pune pe ceilalți copii să-l bată. Ea spune că din înregistrările nu rezultă că educatoarea ar fi lovit copilul.

La nivelul grădiniței, a fost demarată o anchetă internă, Biroul de Siguranță Școlară și-a început investigațiile, iar Poliția Prahova a inițiat de asemenea o anchetă. În următoarele ore, Consiliul de Administrație al grădiniței urmează să se întrunească pentru a discuta posibilele sancțiuni ce ar putea fi aplicate educatoarei cu comportament agresiv.

Cazurile de agresiune a elevilor în școli se înmulțesc

În ultimele trei luni, au fost raportate și alte incidente similare la alte grădinițe, unde personalul didactic a adoptat comportamente inadecvate față de copii.

În ianuarie, un incident a avut loc la Liceul William Shakespeare din Timișoara, unde un copil în vârstă de 6 ani a fost lovit de învățătoare din cauza dificultăților sale de citire, în comparație cu ceilalți colegi. Despre acest caz s-a aflat în presă abia în luna martie, când Poliția a emis un comunicat oficial.

Într-un incident similar, în luna ianuarie, la Constanța, o învățătoare de la Școala Gimnazială nr. 43 Ferdinand a fost investigată pentru purtare abuzivă. Aceasta a fost acuzată că a lovit repetat o elevă în vârstă de 7 ani. Cu toate acestea, cazul a fost adus în atenția publică două luni mai târziu.

În luna februarie, o lucrătoare dintr-un centru de îngrijire a copiilor din Popești-Leordeni, care opera ca o grădiniță privată, a fost surprinsă înregistrându-i în timp ce țipa și îi lovea pe copii. "Băi, vă crăp capul azi", a fost replica femeii, conform înregistrărilor audio.