Anchetatorii și-au propus să intre în zona anexelor. Clubul Bamboo a ars în totalitate în noaptea de vineri spre sâmbătă. Incendiul a fost declarat stins luni, la ora 12,30. Clădirea este prăbușită în cea mai mare parte, potrivit Agerpres. Proprietarul clubului Bamboo, Joshua Castellano, a declarat, luni, la ieșirea din sediul Poliției Capitalei, că focul ar fi pornit dintr-un spațiu care în mod normal este închis.

"A pornit dintr-un spațiu care normal e închis, nu funcționa. Pe mine m-au chemat și normal că eu am văzut acolo, eu am fost acolo pe moment și am văzut… Foarte ciudat cum s-a aprins foc și cum s-a dezvoltat focul în momentul ăla. Atunci când am văzut focul, am spus să facem evacuare. S-a făcut evacuare imediată și s-a ieșit", a declarat italianul Joshua Castellano, după ce a fost audiat în dosarul deschis în urma incendiului de sâmbătă.