Anca Bucur a făcut SENZAȚIE la Miss Fitness America 2015

Anca Bucur a făcut SENZAȚIE la Miss Fitness America 2015

Anca Bucur este Miss Fitness America 2015 la categoria profesioniști! Având în palmares alte două titluri mondiale, Anca Bucur, Miss Fitness Universe și sportiv sponsorizat Herbalife, a câștigat un nou titlu mondial.

Ea a participat la Campionatul Mondial “Fitness America 2015” din Las Vegas, una dintre cele mai importante competiții din industria fitness-ului și a convins juriul printr-un exercițiu dinamic, executat impecabil pe ritmuri populare românești și având o temă la fel de românească, personajul “Dracula”. “Este rezultatul întregii mele munci, de la început și până acum. O realizare pe care am dus-o până la capăt pentru că nu m-am abătut de la program și nu am renunțat atunci când am vrut să o fac. Mi-am promis că voi consuma toate zilele mele cu bucurie, entuziasm, bunătate și calitate. Sunt un om echilibrat. Herbalife face parte din programul meu alimentar și le mulțumesc pentru susținere. Echipa lui Cătălin Botezatu a acceptat provocarea de a-mi face costumele de concurs. Au făcut o treabă minunată și le sunt recunoscătoare!”, a declarat Anca Bucur pe blog-ul său.

Ambițioasă și pasionată de sport, la 28 de ani Anca Bucur reprezintă performanța fitness-ului românesc: “Am ales să concurez în America deoarece îmi place calitatea competițiilor și faptul că federația este una naturală. În sensul în care nu sunt permise nici un fel de suplimente interzise. Sănătatea este pe primul loc!” “Fitness America Championship” este una dintre cele mai importante competiții de fitness, un eveniment impresionant care adună peste 700 de concurenți din toată lumea.

Ne puteți urmări și pe Google News