Existenta a două Românii, cea a fraierilor abuzaţi de stat şi cea a şmecherilor care fac ce vor, se vede foarte bine în zona fiscală, unde zilnic se produce un abuz de drept incredibil. Statul şi băncile încalcă dreptul fundamental la proprietate şi principiul constituţional al egalităţii în faţa legii.

Este o situaţie care permite statului să aibă o poziţie abuzivă specifică regimurilor dictatoriale şi care nu este în vreun fel cenzurabilă în Justiţie, aşa cum trebuie să fie orice situaţie de acest fel într-o democraţie. Justiţia poate să constate doar post factum comiterea abuzului.

Aparent colateral, dar foarte important, este faptul că băncile acceptă violul şi participă la el, în defavoarea propriilor clienţi, deşi ar avea puterea financiară să se judece cu statul. Preferă să nu o facă din motive greu de înţeles, la nivel de principii. Probabil că au ceva de câştigat într-un fel sau altul, de la Finanţe, din moment ce îşi abuzează clienţii cot la cot cu Fiscul.

Putea exista, totuşi, o logică a acestei situaţii, dacă ANAF era la fel de agresiv sau chiar mai dur cu toţi cei care au averi uriaşe nejustificate. În cazul milionarilor analfabeţi sau al politicienilor corupţi, acelaşi ANAF este un amărât de pisicuţ total lipsit de putere.

ANAF, împreună cu toate băncile din România, poate viola în grup, chiar cu perversiuni, dreptul de proprietate al oricărui cetăţean din ţara asta şi pentru că instituţii ca Avocatul Poporului asistă pasive la această situaţie.

Mai mult chiar, autorităţile fiscale au dezvoltat un mod de operare în care contribuabilii sunt jecmăniţi aproape cu metodele interlopilor care percept taxe de protecţie sau cu şmecheriile cămătarilor care vânează orice motiv pentru a inventa tot felul de “penalităţi” ce duc în cele din urmă la încasarea unor sume exagerate.

Ceea ce povestesc aici reprezintă o situaţie constată pe propria piele.

După ce am vorbit despre asta pe reţele sociale, am primit reacţii de la sute de români, care mi-au transmis că li s-a întâmplat şi lor. 

Este vorba despre un mod de acţiune agresiv din partea statului împotriva cetăţenilor oneşti, aflat în contrast flagrant cu indiferenţa cu care acelaşi stat tratează clanurile interlope, mafioţii, milionarii analfabeti, maneliştii şi cam toate categoriile de şmecheri care sfidează România aproape zilnic cu un lux opulent inexplicabil. 

În timp ce noi, „fraierii” oneşti care căutăm să respectăm legea, suntem literalmente călcaţi pe cap de Fisc prin acest mod de operare, „smecherii” care nu plătesc niciun impozit şi etalează un lux obscen, sunt total ignoraţi de acelaşi Fisc.

Scena violului cu perversiuni fiscale pe care îl voi povesti mai jos este la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara în parohia căreia se află celebrele clanuri ale mafiei imobiliare ţigăneşti. Familiile de rromi au scandalizat România cu nunţi, botezuri şi înmormântări de o opulenţă patologică. Milionari analfabeţi ne scuipă în faţă averile uriaşe şi nu se sfiesc sa cheme televiziunile pentru a le filma orgiile.

De când s-au inventat contractele de drepturi de autor sunt un contribuabil discplinat al statului. Înregistrez la Finanţe contractele, le duc actele adiţionale când se schimbă ceva, depun fişe fiscale şi formulare cu declaraţii de venit. De fiecare dată când am făcut asta, la ghiseu, am întrebat cuminte dacă este totul ok cu situaţia mea fiscală. De fiecare dată mi s-a săpus că totul e ok.

Anul trecut am pierdut trei zile lucrătoare la Fisc.

A trebuit să imi iau liber, pentru că stai ore în şir la cozi şi eşti plimbat ca prostul pe la toate ghişeele cand ai vreo daravelă cu ei.

Aşadar, am irosit trei zile lucrătoare pentru a depune acte, pentru a obtine adeverinte şi pentru a mă conforma unei somaţii potrivit căreia mi s-au găsit restanţe la plata impozitului pentru “drepturile de autor” în valoare de vreo 460 de lei.

Asta îmi spuneau Finanţele din Timişoara că le datorez, în vara lui 2014. În primavara lui 2015, am vizitat din nou Fiscul pentru a depune acte. Nici atunci nu mi s-a comunicat ceva cu privire la vreo datorie veche, deşi am întrebat dacă e totul ok. Era ok.   Anul acesta, în 20 august, m-am trezit cu toate conturile blocate. Am aflat ulterior, dupa ce am discutat telefonic cu banca şi cu un executor de la Fisc, ca mi-au apărut datorii de peste 3.000de lei aferente ultimilor cinci ani. Datorii despre care nu ştiam absolut nimic.

Cum e posibil să îţi răsară datorii vechi de ani de zile, de la un an la altul şi mai ales cum e posibil să te execute statul pentru datorii despre care habar nu ai? A fost prima întrebare pe care mi-am pus-o şi pentru care am căutat răspuns. Ceea ce am aflat este şocant.

ANAF poate amâna ani de zile executarea unei datorii, pentru a genera dobânzi şi penalităţi, folosind o procedură de informare care doar mimează informarea.

În practică, este de domeniul evidenţei că nu se produce o informare în adevăratul sens al cuvântului. Un anunţ cu privire la datoriile pe care le revendică statul de la tine este publicat pe site-ul ANAF, intr-o subcategorie bine ascunsă. Numele tău este într-o lista cu sute de alte nume şi tabelul e încărcat într-un format care e invizibil pentru motoarele de căutare, astfel încât e imposibil să-ţi găseşti numele acolo dacă din cine ştie ce motiv îl cauţi pe Internet.

Anunţul stă acolo numai 30 de zile, după care e retras. După publicarea anunţului datoriile mai sunt lăsate să dospească chiar şi ani de zile, pentru a produce penalităţi. În tot acest timp, indiferent ce contacte ai cu Fiscul, nimeni nu îţi atrage atenţia în vreun fel că ai o problemă.

Publicarea tabelului cu numele tău permite însă executarea silită.

Aceasta este scuza pe care o invocă Fiscul, când întrebi cum e posibil să te execute fără să te informeze că ai vreom datorie.

Cu această “procedură” Finanţele pot să te execute silit, chiar dacă e evident pentru orice om normal că nu ai fost informat. E vina ta, contribuabil nenorocit, că nu intri zilnic pe site-ul ANAF pentru a verifica dacă nu cmva ţi-a răsărit vreo datorie.

Să mergi la sediul lor este inutil, pentru că nimeni nu îţi spune la ghişee că ai vreo datorie.

Această primă perversiune fiscală are rolul de a justifica toate penalităţile şi dobânzile pe care Fiscul le va percepe ulterior de la tine.

Efectul indirect al ei este faptul că şefii de la Serviciile de impunere şi executare ale Finanţelor primesc prime anuale babane pentru executarea şi încasarea acestor penalităţi. Pur şi simplu se produce deliberat o situaţie care măreşte nejusitificat valoarea sumelor executate de la contribuabil. Adică cel executat e pur şi simplu victima unei mici escrocherii, pe care o fac deliberat funcţionarii Fiscului pentru a-şi umfla sumele încasate de la noi.

În momentul în care datoria necunoscută a dospit suficient pentru a produce penalităţile necesare, începe o altă procedură legală care încalcă grav dreptul la proprietate.

În opinia mea este o procedură total neconstituţională.

Grav este că violarea unui drept constituţional se produce în grup. Fiscul şi băncile îţi confiscă banii fără drept de apel, fără ca vreo instanţă să judece pricina şi să dispună asupra proprietăţii tale.

Este şi o încălcare a principiului constituţional potrivit căruia toţi suntem egali în faţa legii. Dacă dumneavoastră aveţi o datorie de recuperat de la oricine, banca nu vă va vira banii acelei persoane decât după un proces în care Justiţia a emis o sentinţă. Fiscul nu trebuie să meargă la instanţă pentru a primi de la bănci banii oricui.

Banca virează în conturile trezoreriei banii tăi, fără ca tu să aprobi aşa ceva, chiar fără ca tu să ştii că aşa ceva se întâmplă.

Pur şi simplu Fiscul află toate băncile cu care ai avut vreodată relaţii, îţi blochează toate conturile de peste tot, inclusiv cardurile de credit şi extrage banii de unde îi găseşte.

În tot acest viol fiscal tu eşti legat de mâini şi de picioare şi abuzat de stat după bunul lui plac. Pur şi simplu poţi afla când mergi să plăteşti ceva, la magazin. Acolo afli că ai cardurile blocate şi eşti pus în situaţia să returnezi toate cumpărăturile dacă nu ai bani la tine. O situaţie absolut umilitoare în care te pune banca al cărei client eşti.

Perversiunea finală la care te supune Fiscul este că, după ce şi-a luat banii nu îţi sunt deblocate conturile imediat. Tot tu, după ce ai fost violat, trebuie să mergi spăşit la Finanţe, să ceri o hârtie prin care statul spune ca a încasat datoria şi că băncile pot debloca toate cardurile. Apoi te duci pe drmuri, pe la bănci, să rezolvi problema.

Şi violat constituţional şi cu banii luaţi.

Poţi apoi să dai statul în judecată şi să te judeci ani de zile în procese care sigur te vor costa de zece ori mai mult decât sumele pe care statul ţi le-a luat cu japca.

Toată această procedură abuzivă avea, totuşi, o urmă de logică dacă statul trata chiar mai dur acea categorie a şmecherilor cu averi inexplicabile.

Dacă vedeam zilnic ştiri cu urmăriri în trafic în care maşinile ANAF fugăresc maneliştii, interlopii sau milionarii analfabeţi, avea o logică violul constituţional cu perversiuni fiscale.

Dacă vedeam zilnic mascaţii cum dau buzna în palatele lui Cârpaci sau ale oricărui alt baştan putred de bogat şi îl saltă pe bulibaşă pentru că nu justifică aurul şi banii găsiţi, avea o logică abuzul comis împotriva ta.

Marea noastră problemă este că acelaşi stat care îţi încalcă ţie drepturile constituţionale nu face absolut nimic împotriva mafioţilor. Adică e ciumă pentru cei oneşti şi mumă pentru mafioţi.

De ce? 

Singura explicaţie logică pe care o găsesc pentru acest dublu standard este corupţia cronică din ANAF. Corupţie favorizată de faptul că şmecherii din această instituţie ajung pe funcţii prin intermediul influenţelor politice.

Probabil că mafioţii protejaţi de Fisc cotizează din greu în conturile politicienilor care pot să sune şefii de la ANAF pentru a le cere să lase în pace pe unii sau să-i violeze pe alţii.