Aceasta va presupune verificarea centrelor engros din toată țară şi va purta numele de "Revelion 2016", informează instituţia.

„Astfel, în intervalul 31.12.2015 – 05.01.2016, inspectorii antifraudă vor controla, la nivelul întregii țări, localurile care organizează petreceri de revelion.

În cadrul acestei operațiuni se urmărește verificarea modului în care operatorii economici au înregistrat  sumele încasate pentru pachetele de revelion vândute, precum și încasările din seara de revelion care nu au fost prinse în pachetele respective”, se arată în comunicat.

Acțiunea se bazează pe monitorizarea ofertelor organizatorilor. În etapa de predocumentare, pe baza datelor din surse deschise și proprii legate de capacitatea localurilor, numărul pachetelor oferite la vânzare, cuantumul aprovizionărilor și înregistrarea acestora în evidențele contabile, s-a alcătuit profilul de risc și eșantionul de verificat.