Reacția Asociației Magistraților față de avizul negativ dat de CSM pe Legile Justiției: „A făcut una cu pământul toate propunerile”
- Ionut Gogean
- 28 septembrie 2017, 21:50
Avizul negativ dat joi în Plenul Consiliului Superior al Magistraturii pe Legile Justiției a determinat o reacție dură a Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), care precizează că toate propunerile asociației au fost făcute „una cu pământul”
AMR susține, într-un comunicat, că toate strădaniile asociației de a convinge pe titularii dreptului de iniţiativă şi pe legiuitor că modificarea bazei sistemului judiciar nu se face peste noapte și din pix și fără o implicare directă, efectivă şi permanentă a reprezentanţilor acestui sistem, al magistraților și ai asociaților profesioniste.
AMR declară că în anii 2015-2016 a făcut efroturi susținute pentru a participa la grupurile de lucru privind proiectul de modificare a Legilor Justiției. Asociația subliniază că a participat activ, redactând observații sau propuneri în acord cu realităţile şi necesităţile sistemului judiciar.
Asociația mai specifică faptul că această implicare nu a fost una foarte ușoară, întrucât CSM, dar și Ministerul Justiţiei au încercat impunerea unor propuneri contrară dorinţei sau voinţei magistraţilor şi bunului mers al sistemului.
"Tot astfel, la anunţarea, în timpului vacanţei judecătoreşti, a unul nou val de propuneri de la Ministerul Justiţiei, Asociaţia Magistraţilor din România şi-a reluat demersurile, solicitând forma scrisă a proiectului, consultând magistraţii, analizând proiectul cu bună-credinţă, comparându-l cu dispoziţiile şi propunerile anterioare, cu starea actuală a sistemului, redactând şi transmiţând observaţii către Consiliul Superior al Magistraturii. De data asta, cu nădejdea că lucrurile nelalocul lor, vătămătoare, purtătoare de regres, vor fi judecate drept, iar CSM ne va susţine în înlăturarea lor", afirmă reprezentanţii AMR.
Avizul negativ dat vineri în Plenul CSM "a făcut una cu pământul toate propunerile, bune sau nu, necesare sau prejudiciante, de înlăturat sau perfectibile", precizează AMR.
"Şi odată cu ele, au fost date de-o parte strădaniile noastre de câţiva ani pentru a-i convinge pe titularii dreptului de iniţiativă şi pe legiuitor că trebuie să fim ascultaţi, că ştim ce spunem, că nu ne apucăm de opinii doar ca să nu tăcem, că o modificare a bazei sistemului judiciar nu se face nici din pix şi nici fără implicarea directă, efectivă şi permanentă a reprezentanţilor acestui sistem, a colegilor magistraţi, a asociaţiilor profesionale. (...) Întrebarea arzătoare care se pune este ce vom face acum, când, faţă de avizul negativ, CSM nu va mai putea susţine „din lojă”, după cunoscuta procedură, punctele de vedere trimise de colegii din ţară, în faţa legiuitorului? Cu atât mai mult cu cât, pe lângă propunerile MJ, aveam şi noi propuneri cu privire la chestiuni importante (ca să nu mai vorbim despre cele ce trebuiau adaptate legislativ ca urmare a deciziilor Curţii Constituţionale).Vom lăsa de izbelişte modificarea acestor legi pe care este clădit sistemul? Am sperat, după experienţele trecute nefericite, când CSM se delimita de noi, că acum vom merge împreună şi vom fi o forţă, în sensul bun al cuvântului, chiar dacă, sub anumite aspecte, aveam/avem opinii diferite", adaugă reprezentanţii AMR.