Americanii, în coordonare cu UE, pregătesc noi sancțiuni împotriva Belarusului!

Americanii, în coordonare cu UE, pregătesc noi sancțiuni împotriva Belarusului!

 Statele Unite ale Americii (SUA) au dat asigurări vineri că vor anunţa în câteva zile noi sancţiuni împotriva unor entităţi şi oficiali din Belarus.

Acțiunea e pregătită, în coordonare cu Uniunea Europeană (UE), informează AFP şi Reuters.

"Ar trebui ca în următoarele câteva zile să putem elabora lista adiţională de sancţiuni pe care le vom impune în paralel cu cele adoptate de UE", a declarat numărul doi al Departamentului de Stat american, Stephen Biegun.

Biegun, care vorbea cu jurnalişti prin telefon, a estimat că Moscova îşi asumă un mare risc susţinând reprimarea unei importante mişcări populare de contestare a realegerii preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko. "Dacă Kremlinul va continua pe această cale, el riscă să vadă poporul belarus, care nu are nimic împotriva Rusiei, ridicându-se contra Moscovei", a spus numărul doi al diplomaţiei americane.

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko se va deplasa luni în Rusia, pentru a discuta cu liderul rus Vladimir Putin. În acest sens, Biegun şi-a exprimat speranţa că Moscova va manifesta îngrijorare în legătură cu reprimarea brutală a protestelor din Belarus, adăugând: "În final, noi sperăm că mesajul care va fi transmis de Moscova Minskului este acela că un conducător trebuie să respecte voinţa poporului său".

Ipoteza unor noi sancţiuni a fost deja evocată marţi de şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo, care s-a declarat "profund îngrijorat de informaţiile cu privire la răpirea şi tentativa de expulzare forţată a liderilor opoziţiei din Belarus".

La rândul său, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a îndemnat miercuri cele 27 de state-membre ale UE "să accelereze" sancţiunile împotriva Belarus, în contextul în care Ciprul a blocat adoptarea de noi măsuri europene împotriva Minskului.

Miniştrii europeni ai afacerilor externe au dat în august undă verde pentru sancţionarea celor responsabili de reprimarea mişcării de contestare împotriva preşedintelui Lukaşenko.

Consiliul UE a stabilit o listă de persoane împotriva cărora ar urma să fie impuse interdicţii de deplasare şi îngheţarea conturilor. Potrivit unor surse diplomatice, lista conţine în prezent în jur de 40 de nume, scrie Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News