Amenzi usturătoare pentru trei cluburi importante din Liga I
- Paul Motorga
- 1 octombrie 2014, 17:44
Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a acordat, astăzi, sancțiuni financiare de 90 000 de lei noi granzilor Steaua, Rapid și Petrolul Ploiești, ca urmare a incidentelor produse de proprii suporteri în cadrul etapei a IX-a a Ligii I.
Cea mai mare penalitate financiară a primit-o clubul ploieștean, 60 000 de lei. Măsura disciplinară a fost luată din cauza incidentele produse de fanii „găzari" la partida cu Viitorul. Liderul Ligii I, Steaua, a primit o amendă de 15 000 de lei, ca urmare a introducerii și aprinderii de materiale pirotehnice de către susținătorii steliști la meciul cu Astra Giurgiu. Totodată, Ștefan Preda, antrenorul cu portarii al formației din Ghencea, a fost suspendat două luni pentru că a protestat la adresa arbitrilor și a fost trimis în tribune. Și Rapid a fost sancționat cu 15 000 de lei, după ce fanii giuleșteni au aruncat cu materiale explozive și fumigene în timpul „derby-ului" cu Dinamo.