Amenințarea Serenei Williams pentru Halep: „Vin după tine!”

Amenințarea Serenei Williams pentru Halep: „Vin după tine!”

Americanca Serena Williams va reveni în acest sezon în circuitul WTA, iar misiunea ei este de a-și redobândi locul 1 mondial, cel pe care acum îl deține Simona Halep.

Serena ar fi trebuit să revină în circuit odată cu Australian Open, dar după un an de pauză, americanca a considerat că este încă nepregătită să-și apere titlul la Melbourne. Însă, multipla campioană are un mesaj concret pentru Halep, afirmând că vrea să redevină numprul 1 mondial. „Nu a fost un număr 1 clar cât timp am lipsit. Va fi interesant să fiu din nou acolo, pe locul meu, unde merit să fiu. Eu nu joc tenis ca să fiu a doua sau a treia! 

Dacă nu există un număr 1 constant, atunci eu pot să-mi recuperez locul! Dar și dacă ar exista un număr unu clar, e ok, de asemenea, pentru că vin după tine!”, a spus Williams, citată de Metro.

Altfel, Serena Williams are în palmares 72 de titluri WTA, dintre care 23 sunt de Grand Slam, iar lider mondial a fost vreme de 319 săptămâni.

Ne puteți urmări și pe Google News