Amendă de aproape 2 milioane de euro pentru un român implicat într-o escrocherie de propoziții. Cum a încercat să statul

Amendă de aproape 2 milioane de euro pentru un român implicat într-o escrocherie de propoziții. Cum a încercat să statulEuro. Sursa foto: AI

Un român în vârstă de 69 de ani a fost condamnat de Tribunalul Corecțional din Hasselt, Belgia, la plata unei amenzi de 1,8 milioane de euro într-un dosar de fraudă cu accize la alcool. Bărbatul are în prezent reședința în Marea Britanie și execută o pedeapsă cu închisoarea în Spania.

Fraudă de milioane cu accize la alcool. Un român a fost condamnat la o amendă de 1,8 milioane de euro

Potrivit procurorilor belgieni, ancheta a vizat o rețea prin care ar fi fost eludată plata accizelor pentru sute de transporturi de băuturi alcoolice.

În total, dosarul face referire la 219 transporturi, care au însumat aproximativ 5,4 milioane de litri de bere.

Alcool

Alcool / Sursa foto: Facebook/Alcool

Procurorii au cerut o amendă de 9 milioane de euro

Ministerul Public a solicitat instanței aplicarea unei amenzi de 9 milioane de euro, însă judecătorii au decis o sancțiune mai redusă, de 1,8 milioane de euro, considerând că aceasta este proporțională cu faptele reținute.

Magistrații au stabilit că există suficiente probe pentru condamnarea bărbatului în dosarul privind frauda cu accize la alcool.

Nu este la prima condamnare

Instanța a ținut cont și de faptul că românul mai fusese condamnat pentru infracțiuni similare.

În 2021, Curtea de Apel din Anvers l-a găsit vinovat într-un alt dosar de fraudă fiscală. Atunci, acesta a primit o pedeapsă de 30 de luni de închisoare, dintre care cinci luni cu suspendare, precum și o amendă de 32,7 milioane de euro. Din această sumă, însă, 32 de milioane de euro au fost suspendate.

Procesul s-a desfășurat în lipsa inculpatului. Decizia instanței

Procesul de la Hasselt a avut loc în absența bărbatului, care se află în prezent încarcerat într-un penitenciar din Spania.

Dosarul face parte dintr-o serie de anchete desfășurate de autoritățile belgiene pentru combaterea fraudelor fiscale din comerțul cu produse accizabile, în special alcool, unde prejudiciile produse bugetului de stat pot ajunge la milioane de euro.