Nici în AMBULANȚĂ n-au SCĂPAT. Patru pacienți RĂNIȚI GRAV de un ȘOFER

Nici în AMBULANȚĂ n-au SCĂPAT. Patru pacienți RĂNIȚI GRAV de un ȘOFER

Patru pacienţi aflaţi într-o ambulanţă au fost grav răniţi, după ce aceasta a fost lovită de un autoturism, luni, între localităţile clujene Coplean şi Căşeiu.

„Au fost implicate două autoturisme într-un accident rutier pe DN1C, între Coplean şi Căşeiu. Culpa este neasigurarea la viraj. Sunt cinci victime transportate la Spitalul Dej. Patru victime sunt pacienţi din ambulanţă, transportaţi la dializă, iar a cincea victimă este conducătorul auto vinovat”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar, transmite Agerpres.

Cei patru pacienţi din ambulanţă sunt răniţi grav, iar conducătorul auto este rănit uşor, potrivit IPJ Cluj.