Ambasador care părăsește Ucraina, umilit de șeful Poliției de Frontieră. Imaginile cu momentul în care îi dă „30 de arginți” au devenit virale

Ambasador care părăsește Ucraina, umilit de șeful Poliției de Frontieră. Imaginile cu momentul în care îi dă „30 de arginți” au devenit viraleSursa: Kirill Makarov | Dreamstime.com

Ambasadorului Belarusului în Ucraina a avut parte de o mare surpriză atunci când a trecut frontiera în Republica Moldova. Șeful Poliției de Frontieră ucraineană a i-a dat „30 de arginți”, plata care i s-a făcut lui Iuda atunci când L-a vândut pe Isus. Acești bani ar fi trebuit să ajungă la șefului Comitetului de Stat de Frontieră al Belarusului.

Igor Sokol, ambasadorul Republicii Belarus la Kiev, a decis duminică să părăsească Ucraina și să refugieze în Republica Moldova. Gestul său nu a fost văzut cu ochi de buni de către șeful Serviciului de Stat de Frontieră al Ucrainei, Serhiy Deyneko. După ce a stat de vorbă cu ambasadorul, șeful Poliției de Frontieră i-a oferit acestuia „30 de arginți” pentru a-i transmite șefului Comitetului de Stat de Frontieră al Belarusului, Anatoliy Lapp.

„Pentru lovitura în spate Ucrainei, puteți să i le predați șefului Comitetului de Frontieră de Stat al Republicii Belarus, general-locotenent A.P. Lapp”, a comentat Serhiy Deyneko, șeful Serviciului de Stat de Grăniceri al Ucrainei.

Deyneko a încercat să-i dea punga cu monede spunând: „Acesta este un ordin”. Drept răspuns, Sokol a spus: „Acesta este un ordin pentru tine, dar nu pentru mine”, și s-a întors și a plecat cu o privire nemulțumită.

Ambasadorul Igor Sokol nu a rămas în Republica Moldova. Reprezentanții MAEIE au precizat că oficialul s-a aflat în tranzit.

Belarus, aliata Rusiei în războiul din Ucraina

Liderul belarus Aleksandr Lukaşenko și-a arătat susținerea față de Vladimir Putin înainte de conflictul militar. Acesta a permis ca o parte din forțele militare ruse să intre în Ucraina din teritoriul său și nu este exclus ca propria sa armată să se alăture soldaților ruși.

Oficialul s-a oferit să găzduiască negocierile dintre Rusia și Ucraina, făcând promisiuni că nimic nu se va întâmpla atâta timp cât delegațiile se află în Belarus. Fiind un apropiat al liderului de la Kremlin, cunoaște bine cerințele Rusiei și îl avertizează pe Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, cu privire la semnarea unui acord cu omologul său rus.

„Rusia propune Ucrainei - şi ştiu aceasta sigur - o variantă de acord absolut acceptabilă. Şi este încă posibil astăzi ca Ucraina şi Rusia să ajungă la un acord, iar Zelenski să semneze acest acord cu Putin. Dacă Zelenski nu va accepta, credeţi-mă, el va trebui să semneze un act de capitulare în scurt timp”, a declarat Lukaşenko într-un interviu pentru postul de televiziune japonez TBS.

„Rusia nu va pierde în acest război”, a declarat Lukaşenko, citat de EFE. Președintele din Belarus este convins că acest conflict militar se va încheia cu instaurarea păcii.

Ne puteți urmări și pe Google News