Fragment din Marea Spovedanie. În loc de orice alt comentariu la adresa celor care pun la îndoială modul în care mi-am construit cariera, am adaugat și câteva documente foto. Iar titlul ar trebui să ne aducă aminte de spusele lui Tudor Postelnicu.
„Solomon Marcus era un profesor atipic. Își ținea cursul fără să scrie nimic pe tablă... Analiza matematică predată de Solomon Marcus presupunea lectura unei bibliografii impresionante; odată aprofundată, aceasta ne-ar fi dat bazele pregătirii teoretice de care aveam nevoie de-a lungul celor cinci ani de facultate. Noi nu dădeam prea multe parale pe această metodă de a învăța matematică. În plus, profesorul ne dăduse o listă cu probleme teoretice nerezolvate de care, vezi Doamne, noi, ca foști olimpici, ar fi trebuit să ne ocupăm. Era convins că vom reuși să publicăm rezolvarea unor probleme rămase în suspans de sute de ani! Îmi aduc aminte că am protestat vehement că, la 21 de ani, ni se putea cere să demonstrăm, de exemplu, Reciproca Teoremei lui Lagrange (…) 
La oral, Marcus ne-a spus că toți avem nota nouă și pentru a obține zece la mărirea din toamnă este necesar ca în timpul verii să demonstrăm cel puțin una dintre teoremele de pe faimoasa lui listă. Cine nu avea să demonstreze în timpul verii nimic rămânea în toamnă cu nota nouă. Notele la Facultatea de Matematică erau importante, pentru că legea epocii permitea doar primelor opt medii de la toate facultățile din țară să urmeze anul cinci. Iar anul cinci se încheia cu o teză (un fel de masterat din ziua de azi) și dădea posibilitatea celor opt norocoși eminenți să nu plece în afara Bucureștiului ca să predea matematica la țară. Cine termina anul cinci fie rămânea în învățământul universitar, fie devenea cercetător la institutul Zoiei Ceaușescu, INCREST. Marcus dăduse o droaie de note zece la celelalte grupe, iar noi nu vedeam cum am putea demonstra vreo teoremă în cele trei luni de vară.
Ne-am apucat serios de treabă, întâlnindu-ne cu Solomon Marcus aproape săptămânal în părculețul din fața Academiei Române, în încercarea de a-i răpi vreo idee care să ne salveze din situația disperată. N-aș putea să vă spun cum, dar până la 1 septembrie am reușit să demonstrez Reciproca Teoremei lui Lagrange pentru Spațiul cu N dimensiuni. Victor Nistor, cel mai deștept dintre noi, a reușit s-o demonstreze chiar într-un Spațiu Banach. Marcus ne-a învățat să redactăm în engleză primele articole din viața noastră și ni le-a publicat în „Revue Roumaine de Mathematiques Pures et Appliquees”. Eram foarte mândri de reușita noastră și mai ales eram mândri că încheiaserăm anul întâi cu zece pe linie.
La examenul de mărire de notă din toamnă am aflat și adevărul: în catalog aveam 10 încă de la examenul din vară! Doar în carnetul de note primiserăm 9, ca să fim stimulați să rezolvăm celebrele teoreme. Pentru prima oară în viața mea creasem ceva original. Îi port și în ziua de azi lui Solomon Marcus un respect deosebit pentru asta. În 2010, la aniversarea a 85 de ani a profesorului, am publicat o Laudatio marcată încă puternic de ceea ce se întâmplase cu 30 de ani în urmă.”
Recomandările noastre
