„Am fost puternici și am fost alături de ea în fiecare zi”. Adrian Alexandrov, după decizia de eliberare a Elenei Udrea

„Am fost puternici și am fost alături de ea în fiecare zi”. Adrian Alexandrov, după decizia de eliberare a Elenei UdreaElena Udrea, fostul ministru al Turismului / sursa foto: Facebook

După trei ani considerați „foarte grei” de către apropiați, Elena Udrea se pregătește să se intoarcă acasă.

Elena Udrea, la un pas de libertate

Decizia instanței de a o elibera a venit ca o gură de aer proaspăt pentru familia sa, în special pentru soțul ei,, care a oferit primele declarații emoționante, în direct la Realitatea Plus.

Vizibil emoționat, Alexandrov a spus că se află deja în drum spre penitenciar pentru a-și aduce soția acasă. „Am fost puternici și am fost alături de ea în fiecare zi”, a declarat el, exprimându-și speranța că vor ajunge cât mai repede împreună acasă. Elena Udrea, care a trecut recent și printr-o intervenție chirurgicală, i-ar fi transmis telefonic că este „extrem de bucuroasă” și că abia așteaptă să-și revadă fiica.

Adrian Alexandrov

Sursa foto: Facebook/Adrian Alexandrov

O revedere mult așteptată de întreaga familie

Emoțiile cele mai puternice sunt legate de reîntâlnirea cu fiica lor, care a resimțit profund lipsa mamei în toată această perioadă. Potrivit lui Adrian Alexandrov, micuța a pus adesea întrebări dureroase, mai ales atunci când vedea alți copii însoțiți de ambii părinți.

„Mă întreba de ce prietenele ei sunt cu mamele și ea nu. Încercam să-i explic. A fost o perioadă grea, dar a trecut”, a povestit Alexandrov. Vizitele la penitenciar au fost momente încărcate de emoție, iar fetița chiar a dormit pe jos, în brațele mamei, refuzând să plece la finalul vizitelor. „Îi spuneam povești, încercam să-i explic de ce nu poate rămâne. Nu a fost deloc ușor.”

Un nou început: odihnă, relaxare familie și speranță

Pentru perioada imediat următoare, familia Udrea-Alexandrov nu are planuri clare, dar totul va gravita în jurul relaxării și regăsirii. „Poate plecăm în Deltă, la bunici. Poate are nevoie Elena de puțină odihnă. Vom face tot ce își dorește ea”, a spus Adrian Alexandrov. După ani întregi marcați de anchete, procese, detenție și sacrificii personale, cei doi își doresc acum un nou început. „Sunt extrem de bucuros. Ziua de azi este una pe care o vom ține minte mereu”, a conchis el, subliniind dorința de a lăsa în urmă o perioadă tumultuoasă și de a se concentra

pe reconstrucția vieții de familie.