ALUNECARE DE TEREN, soldată cu peste 350 de VICTIME

ALUNECARE DE TEREN, soldată cu peste 350 de VICTIME

Cel puțin 350 de oameni au fost uciși și mulți alții sunt dați dispăruți, a anunțat ONU, după o alunecare de teren ce a avut loc în nord-estul provinciei afgane Badakhshan, scrie BBC News.

Sute de locuințe au fost îngropare sub noroi și pietre, când o secțiune dintr-un munte s-a prăubușit în urma unei ploi torențiale. Salvatorii au ajuns în zonă și caută supraviețuitori.

O mare parte din nordul și estul Afganistanului au fost lovite de ploi torențiale, în ultimele zile și circa 150 de oameni au murit în urma inundațiilor. „Numărul celor decedați a crescut la 350 și sunt de așteptat să aibă loc numeroase deplasări de teren”, a anunțat misiunea ONU în Afganistan.

„Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) ajută autoritățile locale să recupereze persoanel prinse sub dărâmături”, precizează o declarație dată publicității.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tone de noroi

Oficialii locali spun că peste 2.000 de oameni sunt dați dispăruți. Circa 1.000 de case au fost afectate - 300 dintre ele fiind îngropate imediat după ce o parte a muntelui s-a prăbușit.

Pentru că era vineri, o zi de odihnă în Afganistan, oamenii erau și familii întregi s-au pierdut sub dărâmături.

Comandantul poliției din Badakhshan, Fazludeen Aya, a declarat pentru BBC că întregul sat Hargu, în care trăiau 215 familii, a fost acoperit de pământ și pietre. El a mai spus că sunt slabe șanse ca cineva să fie salvat în viață din acea zonă și chiar dacă ar ajunge echipamentele de salvare în regiunea îndepărtată, ar fi foarte dificil ca oamenii să fie aduși la suprafață.

În Badakhshan plouă în continuare și oamenii se tem de noi alunecări de teren. Badakhshan este una dintre cele mai îndepărtate și muntoase zone ale țării, la granița cu Pakistanul, China și Tadjikistanul.

Potrivit guvernatorului provinciei, Shah Waliullah Adeeb, echipele de salvare nu au echipamente suficiente și au făcut un apel să primească mai multe lopeți.

„Este fizic imposibil acum”, a spus Ardeeb. „Nu avem suficiente lopeți, avem nevoie de mai multe utilaje”, a explicat el.

Locuitorii din satul vecin au fost evacuați în contextual îngrijorărilor privind producerea unor noi alunecări de teren.