Alina Gorghiu, pesimistă: Egalitatea între bărbați și femei, abia peste 40 de ani
- Antonia Hendrik
- 26 septembrie 2024, 16:26
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a participat la Reuniunea ministerială în domeniul Femeile, Pacea și Securitatea (FPS), în marja celei de-a 79-a Adunare Generală a ONU.
Alina Gorghiu, pesimistă cu privire la egalitatea între bărbați și femei
Alina Gorghiu a anunțat, de asemenea, că „România a adoptat deja în august al doilea Plan Național de Acțiune și a doua Strategie Națională privind femeile, pacea și securitatea”.
Abordarea României funcționează:
- Avem un ofițer ca punct focal național.
- Am nominalizat consilieri de gen în toate instituțiile din sectorul de securitate,
- De asemenea, avem un grup de lucru național pentru monitorizarea implementării programului.
Alina Gorghiu a avertizat că în ritmul actual, ar putea dura în jur de 40 de ani până când se va atinge egalitatea deplină între bărbați și femei. Mai mult, ministrul spune că „poate nepoatele noastre vor vedea o lume mai echitabilă”. Dar, mai subliniază Alina Gorghiu, „noi avem datoria să adoptăm măsuri rapide, concrete de protejare și promovare a femeilor, inclusiv în domeniul securității”.
Alina Gorghiu, pesimistă cu privire la egalitatea între bărbați și femei. Sursa foto: Facebook
Ministrul Justiției, despre problemele refugiaților ucraineni
Alina Gorghiu a amintit și despre războiul este la granița României. În acest sens, a declarat că „de la începutului lui, peste 10 milioane de refugiați ucraineni au traversat România. Aceasta este populația unor țări precum Grecia sau Suedia și este mai mult decât populația din Austria sau Norvegia”.
Minstrul a subliniat că „marea majoritate sunt femei. Iar acesta este și motivul pentru care în Planul național de acțiune FPS prevenirea și combaterea violenței sexuale și protejarea femeilor din taberele de refugiați sunt priorități de top”.
Alina Gorghiu, pesimistă cu privire la egalitatea între bărbați și femei. Sursa foto: Facebook
Gorghiu a vorbit și despre vizita la Vilnius din septembrie, unde toți miniștrii europeni ai Justiției au discutat despre crimele oribile comise împotriva femeilor și copiilor”, amintind totodată să nu se uite despre „violul folosit ca armă de război”.
Ministrul a mai amintit că la întrunire a „susținut cea mai rapidă modalitate de a înființa un Tribunal pentru Crima de agresiune împotriva Ucrainei” La final a sublinaiat ferm că „trebuie să aducem liderii ruși în fața justiției”, a transmis ministrul în mesajul său de pe social media.