Alexandra Ungureanu, mărturisire emoționantă de sărbători:,,Nu va mai fi niciodată așa”

Alexandra Ungureanu, mărturisire emoționantă de sărbători:,,Nu va mai fi niciodată așa”

Alexandra Ungureanu creează un mix de genuri muzicale din zona electro și elemente de folclor autentic într-o piesă electro-pop cu influențe tradiționale, inspirată de experiențe și trăiri personale. „Vântule” - o piesa visătoare și pasională pentru care Alexandra Ungureanu a colaborat cu producătorul Sebastian Lazăr și tânăra artistă Regyna, folosește un instrument tradițional ce are aici o rezonanță nostalgică și misterioasă - țambalul - și are parte de un impresionant videoclip filmat în locații spectaculoase.

EVZ: Ai descris „Vântule”, noua ta piesă, drept o poveste tulburătoare de iubire. Care e povestea din spate, cum a fost acea iubire tulburătoare din viața ta?                               Am trăit povestea asta poatede mai multe ori în relațiile mele.

Și cred că se întâmplă adesea acecastă desincronizare între ceidoi, când unul dintre ei oferă și iubește de la început mai mult, iar în momentul în care se frustrează și obosește, celălalt înțelege situația de criză și vine să compenseze, să repare, dar e prea târziu. Videoclipul surprinde framântarea sufletească ajunsă la apogeu, aproape de nebunie, și însingurarea, atunci când iubirea devine toxică. E ca un fel de călătorie scăpată de sub control prin spații necunoscute, în care experimentezi tot felul de stări.                       

 

EVZ: În videoclip alergi desculță. Cât de dificile au fost filmările din punctul ăsta de vedere și ce n-ai face niciodată pentru un clip?

 

Pentru fiecare videoclip mă pregătesc cu ceva timp înainte, cu sport mai intens, puțin regim alimentar și odihnă, tratamente faciale, albirea dinților și mai știu eu ce se impune în fiecare caz în parte. Îl ai pe YouTube pe viață și trebuie să ai cu ce să te mândrești, să le arăți nepoților :))) De obicei filmările durează mult, în jurul a 20 de ore (depinde de scenariu) și se întâmplă adesea să nu fie cele mai prielnice condiții de “funcționare”. Ori e foarte frig, sau foarte cald, outfiturile pot să nu fie din cele mai confortabile, faci foamea, repeți același cadru până nu mai poți și ajungi să îți urăști piesa, de câte ori o auzi în decursul celor “n” ore:)                   

 

De data asta, nu am avut playback la cadru, așa că m-am inspirat direct din natură, și chiar a fost o zi cu vânt, s-a potrivit perfect pe mood. A fost foarte obositor, deși nu am filmat foarte mult la fiecare cadru, dar distanța dintre locații era destul de mare, așa că în pauzele astea de drum, în mășină, mă relaxăm puțin, aproape spre somn, și apoi trebuia să mă mobilizez cu mult mai mult efort pentru următoarea scenă.  Dar mă trezeam imediat când îmi mai intra câte un spin în talpă :)) A fost destul de dureros să alerg desculță, atât pe plaja de la Corbu, unde nu e cel mai fin nisip,  cât și pe lângă lac, dar mai ales acolo, pe pajiște, unde erau și spini, și pietre ascuțite ascunse în iarbă. Cu siguranță a meritat efortul.                                              

Nu știu ce nu aș face pentru un clip, chiar nu îmi impun limite. Sunt deschisă provocărilor și înțeleg că numai ieșind din zona de confort poți să evoluezi artistic.          

 

EVZ: De ce ai ales să cânți „electropop cu influențe tradiționale” și cum ai descrie cel mai bine fanilor această direcție muzicală?

Muzica populară nu a fost o revelație peste noapte pentru mine. Ea s-a insinuat treptat în bagajul meu muzical, în emoțiile mele, și mi-am dorit să mixez sonorități tradiționale în zona electro-pop, în care publicul deja mă cunoaște, pentru a le potența energia, pasiunea, misterul. Cântecele de dragoste,de dor, născute în satul românesc autentic și cântate de generații întregi, au adunat atâta încărcătură și putere, sunt sfâșietoare. Pentru mine, tot procesul de creație pentru acest proiect înseamnă învățare, descoperire, bucuria de a întâlni oameni grozav de talentați, din toate generațiile.  Nu simt nevoia să-mi explic muzica, îmi doresc că ea să emoționeze și să lase urme frumoase în sufletul celor care o ascultă.

 

 

EVZ Ce descoperiri muzicale ai făcut în ultima perioadă și ce piesă nu-ți dă pace?

Deși o știu de multă vreme pe Roisin Murphy și a fost o inspirație pentru mine, mai ales vizual, în perioada mea mai extravagantă, acum m-am reîndrăgostit de muzicaei. Albumul „Overpowered” mi se pare aproape de perfecțiune și îmi sună în cap în această perioadă.  

EVZ Care ar fi artiștii româi și străini cu care ai vrea să colaborezi pe piesele tale?         Cu mare drag aș colabora cu Mihail, Subcarpați, Drake, Nothing but Thieves, Jesse Ware

 

EVZ Pregătești ceva special de sărbători, din punct de vedere muzical?                             Nu prea îmi plac mie piesele cu dedicație pentru o anumită sărbătoare, dar perioada Crăciunului, de fapt toată luna decembrie, îmi da o stare grozavă (alterată sporadic doar de trafic și panica negasirii cadourilor perfecte:)). Și pentru că și mie îmi place să primesc, am zis să dăruiesc celor care mă ascultă un cântec asociat acestei perioade. Suntem încă în lucru, așa că nu pot spune încă o dată concretă de lansare.     

 

EVZ Care e cea mai frumoasă amintire din copilărie legată de sărbători?            

Amintirea familiei întregi alături de mine, așa cum nu va mai fi niciodată.

Piesa „Vântule” lansată recent de Alexandra Ungureanu, continuă misiunea artistei de a reconstrui și reinterpreta estetica românească autentică.

„Mi-am imaginat povestea clipului din primul moment în care am ascultat piesa. Ea visează că e luată de vântul care o poartă în diferite spații, iar etapele visului și curgerea lui, în căutarea de sine, îi urmăresc trăirile. Astfel, o vedem pe Alexandra într-un pat ce apoi e purtat de ape, o urmărim alergând pe plajă, zburând către un alt loc, alergând pe un câmp sau traversând alte zone mirifice. Am filmat două zile în niște locuri formidabile și a fost o experiență pe care aș repeta-o oricând. Ne-am fi dorit să prindem și un apus, dar din cauza traficului nu am mai apucat să facem asta. Sunt impresionat, însă, de energia Alexandrei care a alergat ore întregi printre ciulini și spini, pe pietre și pe câmp, mereu cu zâmbetul pe buze.”, a declarat Cosmin Florea, creative director.