Jurnalistul Dan Andronic l-a avut ca invitat, azi, pe canalul Hai, România!, în emisiunea Evenimentul Istoric, pe scriitorul  și istoricul Alex Mihai Stoenescu.

Subiectul s-a canalizat în jurul lansarii politice a lui Nicolae Iorga, cu sprijinul Partidului Naționalist Democrat, partid de extremă dreaptă fondat de A.C. Cuza.

Desigur, înainte de toate s-a discutat despre filonul naționalist apărut după 1860 în societatea românească, cristalizarea a ceea ce se numește naționalism legitim. Curent căruia îi datoram, într-un fel, și Unirea de la 1918.

Deși apărut ca un curent marginal, de care cei ce jucau în marea politică râdeau copios, naționalismul românesc a reușit să răzbată, probabil și datorită, contextului internațional, în zona parlamentară.

Extremiștii antidinastici

Originile unui curent care a ajuns în faza critică în anii 37-38, 40-41 nu pot fi ignorate. Totuși, intresant, mișcarea naținoalistă la vemea aceea nu era specific antisemită. Nemulțumiri erau și la adresa comunității grecești, dar, mai cu seamă vizavi de monarhie și de filonul ei german. Naționaliștii timpului erau antidinastici.  Ideea era că nemții cam fac ce vor în România.

Pe la 1890, pe fondul unor nemulțumiri crescânde în regiunea Moldovei, apare un curent naționalist ceva mai serios. Reprezentantul acestuia a fost Emanoil Manoliu, absolvent de drept, dar profesând ca actor. Mason  el juca la Teatrul Național din Iași.

Despre Emanoil Al. Manoliu,  se știe că a fost profesor universitar, actor, ziarist, a absolvit Liceul Naţional şi Facultatea de Drept, Iaşi. A slujit scena Teatrului Naţional din Iaşi timp de aproape trei decenii (1877-1906), bucurându-se de preţuirea artiştilor Mihail Galino şi Aristizza Romanescu. Profesor la Catedra de declamaţie la Conservator (1901-1905). A editat Ziarul „Ecoul Moldovei” (1890-1909; 1914-1918). S-a remarcat ca istoric al teatrului, publicând „O privire retrospectivă asupra teatrului românesc” (1925) şi „Istoria teatrului” vol. I, (1903).

Moldovenismul, nesiguranță provincială

Nu se știe cum , el cade cu tronc oameilor de afaceri din Iași, o clasă medie, dar cu bani. Un avantaj de netăgăduit și în acele timpuri. Tot cu acești bani Manoliu editează o publicație numită Ecoul Moldovei. La început acesta era mai mult un exponent al ”moldovenismului”. Un soi de nemulțumire vizavi de faptul că cemtru de greutate al economiei și politicii românești se mută la București. Astfel Moldova era văduvită, în ochii lor de foarte multe lucruri pe care le merita.

Cu timpul, publicația virează spre un naționalism mai acut, chiar spre extremism. Gazeta era alcătuită în trei sferturi din traduceri din presa internațională, dar antisemită a vremii. Mai toate subiectele vorbeau despre nemultumiri economice și sociale, ce aveau la bază evoluții ale comunităților evreiești. Curentul antisemit european era în creștere.