Oana Zăvoranu, înșelată de soț? Martorii l-au văzut „relaționând” cu o domnișoară. Imaginile vorbesc de la sine
- Cristian Istrate
- 24 aprilie 2019, 21:27
Soțul Oanei Zăvoranu, Alex Ashraf, a petrecut în compania unei domnișoare ispititoare până în zorii zilei. Cei doi nu s-au sfiit să se afișeze în public.
Soțul Oanei Zăvoranu, Alex Ashraf, a petrecut până în zorii dimineții în compania intimă a unei domnișoare focoase, într-un renumit club din București. Alex a ales să își petreacă noaptea într-unul dintre cele mai selecte cluburi de noapte din Capitală, Nuba. Acesta nu a mers singur, ci însoțit de câțiva prieteni, informează Cancan.
Din câte se pare, palestinianul a profitat pe deplin de ieșirea din creierii nopții, mai ales că nu a fost însoțit de Oana Zăvoranu. Când atmosfera a devenit mai fierbinte, Alex Ashraf a căutat să petreacă într-o companie pe măsura atmosferei. Cu alte cuvinte, soțul vedetei s-a întreținut cu o domnișoară până la cinci dimineața. Din cauza volumului ridicat al muzicii, dar și a dialogului foarte volubil, cei doi s-au apropiat extrem de mult unul de celălalt. Mai mult decât atât. Cei doi nu prea au stat separați, semn că se simțeau foarte bine împreună.
Discuția pe care a avut-o cu domnișoara din club l-a captat așa de mult pe Alex Ashraf, încât acesta se pare că a pierdut noțiunea timpului și nu a realizat că a stat de povești până s-au ivit zorii.
În urmă cu câteva luni, soțul vedetei a fost surprins la jocurile de noroc. Mai exact, în speranța că va mai câștiga ceva bani de buzunar, Alex Ashraf a descins într-un cazinou din Capitală, acolo unde și-a încercat norocul la păcănele.
Norocul nu i-a surâs. După numai patru ore petrecute în cazinou, buzunarul lui Alex Ashraf s-a subțiat cu nici mai mult nici mai puțin de 3.000 de euro.
Oana Zăvoranu și Alex Ashraf formează un cuplu nonconformist, dar admirat de mulți. Tânărul palestinian a cucerit-o pe brunetă grație insistențelor lui, corectitudinii de care a dat dovadă, dar și faptului că i-a fost mereu alături Oanei în momentele bune și mai puțin bune.
Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani, tânărul fiind cel care a sprijinit-o pe Oana Zăvoranu necondiționat, dar si cel care îi este alături în afacerile dezvoltate după moartea Mărioarei Zăvoranu. Alex Ashraf și soția lui își trăiesc povestea de dragoste ca-n filme, departe de ochii curioșilor. Oana Zăvoranu a rărit-o cu aparițiile TV și este cât se poate de fericită.