Alertă la Mahmudia. Arde o pensiune. Turiști evacuați

Alertă la Mahmudia. Arde o pensiune. Turiști evacuați

Pompierii din Tulcea intervin pentru stingerea unui incendiu care s-a declanșat la o pensiune din Mahmudia. Mai multe persoane cazate în unitate s-au autoevacuat.

Pompierii Detașamentului de pompieri Tulcea au fost solicitați să intervină în localitatea Mahmudia pentru limitarea efectelor unui incendiu care se manifestă la o pensiune. La fața locului au ajuns 20 de pompieri cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de lucru la înălțimi și o ambulanță SMURD. La momentul sosirii, incendiul se manifesta generalizat, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Tulcea, Florentin Daciu.

 

Flăcările amenințau să se extindă la o casă învecinată, luase deja foc izolația și puțin din acoperiș. Casa a fost insă protejată, iar incendiul de la pensiune a fost localizat. In sprijinul pompierilor militari au venit și pompierii civili ai Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Mahmudia cu o autospecială de stingere precum și un echipaj complert de la ISU Babadag cu o autospecială de stingere.

Cele 16 persoane, printre care și copii, care erau cazate în pensiune s-au autoevacuat în timp util. Nu sunt victime.Incendiu este încă în lichidare. Comanda operațiunii de intervenție a fost preluată de Inspectorul Șef al ISU Tulcea, locotenent colonel Petrov Daniel.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News