Alertă la granița României. Rusia se pregătește de desfășurarea de arme nucleare în Peninsula Crimeea

Alertă la granița României. Rusia se pregătește de desfășurarea de arme nucleare în Peninsula Crimeea

Reprezentantul permanent al Ucrainei la ONU, ambasadorul Volodymyr Yelchenko, a declarat faptul că Federația Rusă și-a dublat forțele militare în peninsula Crimeea și continuă pregătirea infrastructurii militare pentru desfășurarea armelor nucleare.

 Potrivit acestuia, Consiliul de Securitate al ONU ar trebui să se întâlnească pentru a discuta despre situația din regiunea separatistă Donbas, și de asemenea despre escaladarea din Marea Azov, conform portalului de știri ucrainean TSN.

"De exemplu, Crimeea este adesea folosită ca sediu și ca bază de furnizare a operațiunilor militare în Siria", a menționat Yelchenko.

Reprezentantul permanent al Ucrainei la ONU a subliniat faptul că presiunea și propaganda Rusiei obligă locuitorii din Crimeea anexată să participe la operațiunile militare ruse în străinătate.

 "Crimeea nu este doar un teren de testare pentru noi arme rusești și o zonă potențială pentru proliferarea armelor nucleare, ci și un element-cheie al politicii expansioniste militare rusești", a adăugat Yelchenko.

El a subliniat de asemenea faptul că Rusia și-a dublat forțele militare în peninsulă și continuă pregătirea infrastructurii militare necesară pentru desfășurarea de arme nucleare, inclusiv prin reconstrucția instalațiilor de depozitare a focoaselor nucleare.

Federația Rusă deține 7.300 de focoase nucleare, dintre care 1.790 sunt operaționale din punct de vedere strategic. Cifrele sunt doar estimate, deoarece numărul exact de arme nucleare aflate în posesia fiecărei țări este ținut de aceasta sub un secret total.

 

Ne puteți urmări și pe Google News