La termen, „până la 4.000 de soldaţi ar putea fi desfăşuraţi în regiune”, a precizat acest oficial, sub acoperirea anonimatului, la puţin timp după ce preşedintele american, Donald Trump, a ameninţat că va face Teheranul să plătească „un preţ foarte mare” pentru atacul comis marţi la Bagdad de irakieni pro-Iran.

Mii de protestatari au atacat marţi ambasada Statelor Unite la Bagdad, arzând steaguri, distrugând camere de supraveghere şi strigând „Moartea Americii”. Protestul are loc după raidurile ucigaşe ale SUA împotriva unui grup armat irakian pro-iranian, au transmis corespondenţii AFP în această ţară.

Ambasadorul SUA și personalul din ambasadă au fost evacuați de urgență. În ambasadă au rămas doar câțiva militari americani. Potrivit jurnaliștilor aflați la fața locului, trei soldați americani se află pe acoperișul ambasadei.

Forțele de ordine locale au pătruns în ambasadă pentru a ajuta la protejarea acesteia.

Te-ar putea interesa și: