Pasagerii unui zbor Delta Airlines care se deplasa pe ruta Atlanta-Fort Lauderdale au avut parte de momente de groază, când aeronava a coborât brusc 9.000 de metri în doar câteva minute.

Aeronava a aterizat în Tampa, Florida, din motive de siguranță.

„Măștile de oxigen au căzut din tavan, iar haosul s-a instalat printre pasageri. Evident că a fost un moment de panică, iar mulți pasageri s-au speriat foarte tare”, a declarat Harris Dewoskin.

Una dintre însoțitoarele de zbor le spunea constant pasagerilor să-și păstreze calmul, a mai povestit acesta.

Avionul era la jumătate drumului și se afla la 12.000 de metri altitudine, când piloții au decis să facă o „coborâre controlată” la 3.000 de metri, după ce ar fi apărut o problemă cu presurizarea cabinei, a anunțat compania. Coborârea a durat aproape 7 minute.

Un reprezentant al companiei Delta nu a comentat cât de gravă era problema de presurizare, astfel încât să ducă la o decizie a piloților atât de drastică.