Cetățenii țărilor Afganistan, Nigeria, Pakistan, Papua Noua Guinee şi Somalia nu au dreptul să părăsească teritoriul indiferent de punctul de trecere a frontierei rutier, naval sau aerian, fără documentele prin care se atestă vaccinarea antipolio.

Pentru evitarea acestor situaţii, cetăţenilor din ţările respective care solicită viza pentru România li se va solicita carnetul internaţional de vaccinări, în care este înregistrată efectuarea imunizării. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe recomandă vaccinarea persoanelor care călătoresc spre şi dinspre Republica Democratică Congo, Kenya şi Niger, țări foarte des frecventate de tinerii români dornici de vacanțe exotice sau aventuri în natură. Riscul de transmitere a virusurilor polio în subregiunea lacului Ciad se menţine pentru ţările învecinate (spre direcţia sud – sud-est): Republica Central Africană, Etiopia, Camerun, Sudanul de Sud şi Djibouti, mai anunță MAE.

Pentru cetăţenii români care călătoresc spre aceste ţări şi nu au fost vaccinaţi antipolio în ultimele 12 luni, vaccinarea se va face cu 4 săptămâni înaintea călătoriei sau, în cazuri de urgenţă, chiar înaintea acesteia. Vaccinarea va fi notificată pe certificatul internaţional de vaccinări şi va însoţi documentele de călătorie.

Poliomielita este o boală infecto-contagioasă sistemică ce afectează primordial sistemul nervos central şi determină uneori paralizii