UPDATE

Alpinistul care și-a pierdut viața se numește Zsolt Torok, unul foarte experimentat, cunoscut în fenomenul escaladei. „A plecat singur de la Bâlea Lac. Urma să se întâlnească cu nişte prieteni în zona Vf. Negoiu, miercuri. Azi, când prietenii au ajuns la refugiul Călţun, au găsit bagajul lui acolo şi au dat alarma”, a declarat Cristian Toma, de la Salvamont Argeș.

—————————————————————————————————————

UPDATE

Din primele informații furnizate oficial de Salvamont Sibiu, se pare că alpinistul a fost găsit decedat. „Alpinistul român în vârstă de 45 de ani a fost localizat în zona Vârfului Negoiu şi se pare că este decedat. Se încearcă evacuarea pe calea aerului a acestuia şi în zonă sunt mai multe echipe Salvamont care încearcă să ajungă la locul accidentului”, susțin cei de la Salvamont Sibiu.

———————————————————————————————————–

Alarma a fost dată chiar de soția alpinistului, care a reclamat că acesta nu s-a întors acasă, după ce de dimineață a plecat să facă escaladă. Salvamontiștii au unele indicii că bărbatul s-ar fi aventurat în zona Vârfului Negoiu, zonă cunoscută pentru pericolele care există la tot pasul.

În ajutorul echipelor de alpiniști au și forțe special antrenate ale Jandarmeriei Sibiu, respectiv Argeș, dar și un elicopter al Ministerului de Interne.

Te-ar putea interesa și: