Alertă. A fost atacată coloana oficială!. Zeci de poliţişti au fost răniţi

Alertă. A fost atacată coloana oficială!. Zeci de poliţişti au fost răniţi

Convoiul preşedintelui din Ucraina, Petro Poroşenko a fost atacat sâmbătă de către un grup de ultranaţionaliştimîn localitatea Cerkasî. Potrivit autorităţilor ucrainene atacatorii sunt susţinători ai partidului de extremă-dreapta Corpul Naţional care au încercat să blocheze convoiul preşedintelui Poroşenko, venit la Cerkasî pentru a susţine un discurs în cadrul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 31 martie.

În total 19 poliţişti au fost răniţi aici după ce au intervenit pentru a proteja convoiul prezidenţial, potrivit agerpres.ro

Alţi trei poliţişti, dintre care unul a suferit arsuri la ochi, au fost răniţi în urma confruntărilor cu militanţi ai aceleiaşi mişcări în apropierea sediului preşedinţiei la Kiev. 

O înregistrare difuzată de poliţie arată o mulţime de indivizi, unii mascaţi, înconjurând convoiul prezidenţial la Cerkasî, câţiva reuşind să se urce pe autoturisme şi să le deschidă portierele. Străzile din apropiere au fost apoi acoperite de fum după ce protestatarii au provocat incendii. 

Purtătorul de cuvânt al Corpului Naţional, Oleksandr Alfyorov, a declarat că manifestanţii au dorit să protesteze împotriva corupţiei din cadrul guvernului, amintind inclusiv de scandalul privind deturnarea de fonduri publice destinate armatei. 

Un apropiat al lui Poroşenko, între timp demis de acesta, este acuzat de o vastă operaţiune de contrabandă cu piese de schimb pentru echipamente militare. Piesele ar fi fost cumpărate ilegal din Rusia - considerată de Ucraina stat ''agresor'' - înainte de a fi livrate armatei ucrainene la preţuri de trei până la patru ori mai mari, diferenţa faţă de preţul de achiziţie intrând în buzunarele celor care au dirijat operaţiunea.