Citând surse medicale, agenţia Sana a scris că în noaptea de sâmbătă spre duminică au existat 107 cazuri de asfixie. La rândul său, Observatorul Sirian Pentru Drepturile Omului (OSDH) a raportat 94 de cazuri de sufocare.

Şeful poliţiei din Alep, Essam al-Chili, a declarat că grupuri de terorişti au acţionat în cartiere rezidenţiale din Alep folosind dispozitive cu gaz toxic, fapt  ce a dus la cazuri de asfixie în rândul civililor. „Negăm acuzaţiile mincinoase ale regimului cu privire la atacul din Alep care ar fi fost pus la care de revoluţionari care ar fi folosit proiectile cu clor”, a afirmat un purtător de cuvânt al Frontului Naţional de Eliberare, Naji Moustapha.

Directorul OSDH, Rami Abdel Rahmane, a declarat că la spitale au ajuns 94 de persoane care aveau dificultăţi respiratorii. „Au primit îngrijiri şi majoritatea a plecat acasă. În spitale se mai află 31 de persoanele venite după atac, însă starea lor nu este critică”, a precizat Abdel Rahmane.

De la sfârşitul anului 2016, Alep se află sub controlul total al regimului Bashar al-Assad. Însă unele sectoare din vest, de la periferia oraşului, sunt sub controlul grupărilor rebele şi jihadiste.

 

 

Te-ar putea interesa și: