Alegerile prezidențiale aruncă în aer prețurile la biletele Loto. Ultimă oră!
- Mihnea Talau
- 10 noiembrie 2019, 12:47
În ziua votului, 10 noiembrie 2019, Loteria Română nu va organiza trageri LOTO. Motivul îl reprezintă organizarea primului tur al alegerilor prezidențiale care se desfășoară în România.
Pe data data de 8 noiembrie Loteria anunța însă extrageri pe 10 noiembrie cu suplimentări de fonduri și prețuri mărite la bilete. Rămâne de văzut dacă vor fi anulate și cele din 24 noiembrie, când urmează turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Deși pe site-ul companiei nu este niciun comunicat referitor la această situație, Loteria Română a făcut totuși referire la tragerile de pe 10 noiembrie. Și anume că vor avea loc, chiar cu suplimentări de fonduri.
Inițial, pe pagina de Facebook a Loteriei Române (captura de jos) a fost postat un anunț pe data de 8 noiembrie care spunea că „Duminică, 10 noiembrie și duminică, 17 noiembrie vor avea loc Tragerile Speciale Loto ale Lunii Noiembrie. Cu această ocazie, Loteria Română va suplimenta fondul de câștiguri al categoriei I pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40”.
Prețurile aferente variantelor de joc se modifică pentru extragerile din 10 și 17 noiembrie, după cum urmează
Loto 6/49 - 7 lei/varianta Joker - 5 lei/varianta Loto 5/40 - 4 lei/varianta Nu este cunoscut dacă prețurile vor rămâne mărite, având în vedere că extragerea din data de 10 a fost anulată.
Loteria anunța suplimentări de fonduri La Loto 6/49, fondul de câștiguri al categoriei I va fi suplimentat cu câte 100.000 de lei pentru fiecare din cele două trageri (duminică, 10 noiembrie și duminică, 17 noiembrie a.c.).
La Joker, fondul de câștiguri al categoriei I va fi suplimentat cu câte 50.000 de lei pentru fiecare din cele două trageri (duminică, 10 noiembrie și duminică, 17 noiembrie a.c.).
La Loto 5/40, fondul de câștiguri al categoriei I va fi suplimentat cu câte 25.000 de lei pentru fiecare din cele două trageri (duminica, 10 noiembrie și duminică, 17 noiembrie a.c.), anunță digi24.ro.