Alegeri 1933 / sursa foto: arhiva EvZ
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
România nu a mai organizat alegeri parlamentare anticipate după scrutinul din decembrie 1933, când Parlamentul ales cu aproximativ un an înainte a fost dizolvat în timpul domniei regelui Carol al II-lea. Astăzi, Constituția limitează mult mai strict posibilitatea dizolvării Parlamentului și prevede condiții precise pentru declanșarea unor alegeri înainte de expirarea mandatului.
Ultimul precedent istoric considerat un scrutin parlamentar anticipat propriu-zis datează din 1933, într-un sistem constituțional în care regele avea un rol politic mult mai important decât președintele României în prezent.
La 14 noiembrie 1933, Carol al II-lea l-a desemnat premier pe liberalul Ion G. Duca, iar patru zile mai târziu Parlamentul a fost dizolvat, deși fusese ales în 1932. Alegerile pentru Camera Deputaților au fost organizate la 20 decembrie 1933.
Cum au fost organizate alegerile din 1933
Scrutinul din decembrie 1933 a avut loc într-o perioadă de instabilitate politică și economică, în contextul efectelor Marii Crize Economice și al creșterii mișcărilor extremiste în Europa.
Guvernul condus de Ion G. Duca a intrat rapid în campania electorală după instalarea la Palatul Victoria. La 9 decembrie 1933, Executivul a decis dizolvarea Gărzii de Fier și a declarat nule listele de candidaturi depuse în numele organizației pentru alegerile care urmau să înceapă la 20 decembrie.
PNL a câștigat alegerile pentru Camera Deputaților cu aproximativ 51% din voturi. Rezultatul a permis liberalilor să obțină o majoritate parlamentară foarte consistentă în sistemul electoral existent la acea vreme.
Campania electorală a fost urmată de un eveniment care avea să marcheze profund politica românească. La 29 decembrie 1933, la numai nouă zile după alegerile pentru Cameră, Ion G. Duca a fost asasinat pe peronul gării din Sinaia de membri ai Mișcării Legionare.
De ce erau anticipate atât de frecvente în perioada interbelică
Diferența esențială față de sistemul actual este reprezentată de rolul monarhului. Constituția din 1923 îi conferea regelui dreptul de a dizolva ambele Camere sau doar una dintre ele.
În acel sistem, schimbarea guvernului și dizolvarea Parlamentului erau frecvent legate de organizarea unui nou scrutin. În practică, un nou cabinet putea ajunge la guvernare, după care legislativul era dizolvat și erau organizate alegeri.
Istoria parlamentară a României interbelice reflectă această instabilitate. Între 1919 și 1937 au avut loc zece scrutine parlamentare: în 1919, 1920, 1922, 1926, 1927, 1928, 1931, 1932, 1933 și 1937.
Parlamentele nu au avut, în general, o durată apropiată de cei patru ani prevăzuți pentru legislatură. Alegerile anticipate au devenit astfel un mecanism utilizat mult mai frecvent decât în România postcomunistă.
Parlamentul ales în 1933 a rezistat până la finalul legislaturii
Paradoxal, scrutinul din 1933, organizat tocmai după dizolvarea unui Parlament ales cu numai un an înainte, a produs unul dintre legislativele care au rezistat cel mai mult în perioada interbelică.
Parlamentul rezultat în urma alegerilor din decembrie 1933 a continuat să funcționeze în anii următori, inclusiv după schimbarea guvernului Duca. Următoarele alegeri parlamentare au avut loc în 1937.
Alegeri 1937 / sursa foto: arhiva EvZ
Scrutinul din 1937 a adus însă o nouă situație politică. Niciun partid nu a depășit pragul de 40% prevăzut de sistemul electoral pentru acordarea primei electorale, ceea ce a contribuit la apariția unei configurații parlamentare fragmentate și la criza politică ce a precedat instaurarea regimului autoritar al lui Carol al II-lea în 1938.
Ce prevede Constituția României în prezent
În România actuală, Parlamentul este ales pentru un mandat de patru ani, iar alegerile anticipate pot apărea doar în condițiile prevăzute de Constituție. Articolul 89 stabilește că președintele poate dizolva Parlamentul numai după consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare, dacă legislativul nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare. În plus, trebuie să fi fost respinse cel puțin două solicitări de învestitură.
Există și alte limite constituționale. Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată într-un an, iar dizolvarea nu este permisă în ultimele șase luni ale mandatului prezidențial și nici în timpul stării de mobilizare, al războiului, al stării de asediu sau al stării de urgență.
Constituția prevede, de asemenea, că alegerile parlamentare trebuie organizate în cel mult trei luni de la dizolvarea Parlamentului, iar noul Parlament se întrunește în maximum 20 de zile de la alegeri.
Aproape un secol fără alegeri parlamentare anticipate
Diferența dintre cele două perioade este, prin urmare, una fundamentală. În anii interbelici, dizolvarea Parlamentului putea interveni în cadrul unui sistem politic în care regele avea atribuții constituționale directe asupra legislativului și asupra formării guvernelor.
În România de astăzi, alegerile parlamentare anticipate nu pot fi convocate prin simpla decizie politică a președintelui sau a Guvernului. Dizolvarea Parlamentului este condiționată de eșecul succesiv al formării unui Guvern și de respectarea procedurilor constituționale.
Astfel, între scrutinul anticipat din decembrie 1933 și prezent se întinde o perioadă de aproape un secol în care România nu a mai organizat alegeri parlamentare anticipate.
Recomandările noastre
