Alcoolul sfidează toate legile timpului. Cel mai mare secret a fost prezentat lumii. Atât de simplu este procesul

Alcoolul sfidează toate legile timpului. Cel mai mare secret a fost prezentat lumii. Atât de simplu este procesul Medicii sunt îngrijorați de noul virus gripal Sursa: Arhiva EVZ

Muzeele de istorie naturală folosesc, încă de la înființarea lor, alcoolul pentru a conserva exemplarele neobișnuite, Această tehnică e folosită încă din secolul al XVII-lea. Dacă procedura este corect executată, organismul nu se descompune timp de sute de ani, susțin specialiștii Muzeului American de Istorie Naturală.

„Secretul este că alcoolul este toxic pentru tipurile de microorganisme care ar putea cauza descompunerea”, explică Bill Carroll, profesor de chimie la Indiana University Bloomington, pentru Live Science. Caroll dă vinul drept exemplu.

Cum funcționează conservarea în alcool?

Procesul e simplu. Drojdia, care este un organism eucariot, mănâncă zahărul din struguri și elimină alcool, spune profesorul de la Indiana University Bloomington. Mai mult, conținutul de alcool - în jur de 14% - ajută la întârzierea creșterii bacteriilor ani de zile (multe vinuri conțin, de asemenea, conservanți suplimentari, cum ar fi sulful), potrivit California Wine Advisor.

Ce se întâmplă dacă e prea mare concentrație de alcool?

Alcoolul oprește procesele biologice interne, de pildă reacțiile enzimatice și degradarea țesuturilor. Pentru a împiedica degradarea pe termen lung, „70% pare a fi proporția magică”, susține Catherine Maslenikov, care lucrează la Burke Museum din Seattle. În soluție există totuși suficientă apă pentru ca țesuturile să rămână hidratate, ceea ce ajută ca specimenul conservat să-și păstreze forma. Există, totuși, în această soluție și suficient alcool pentru a preveni dezvoltarea mucegaiului și a bacteriilor, spune experta.

Ne puteți urmări și pe Google News

Alcoolul în concentrații chiar mai mari, de exemplu, 95% etanol, funcționează ca un deshidratant, ceea ce înseamnă că îndepărtează și înlocuiește apa din celule și țesuturi cu alcool. Lipsa apei determină modificări ale proteinelor sensibile la apă potrivit Ask a Biologist, un program condus de experții Universității de Stat din Arkansas. Această tehnică este folosită de specialiști pentru conservarea ADN-ului, potrivit unui studiu publicat în 2013 de revista PLOS One.

Poate fi dificil să decideți ce procent de alcool să utilizați. Dacă pui prea mult sau prea puțin poți afecta forma și flexibilitatea eșantionului sau chiar reduci capacitatea de conservare. Concentrațiile mari de alcool utilizate pentru deshidratarea unui specimen îl vor păstra. Dar Maslenikov spune, însă, că acest proces poate duce la micșorarea specimenului (din cauza pierderii de apă) și că exponatele păstrate într-o astfel de soluție devin mai fragile . Pe de altă parte, însă, un specimen se poate deteriora rapid dacă reține prea multă apă.

„Dacă un organism are suficientă apă în țesuturile sale, poate dilua alcoolul”, spune Christopher Rogers, profesor asociat de cercetare la Kansas Biological Survey și Centrul pentru Cercetări Ecologice de la Universitatea din Kansas. Dacă se întâmplă acest lucru, concentrația de alcool ar putea să nu fie suficient de puternică pentru a ucide microorganismele din interiorul specimenului, bacterii care pot descompune specimenul.

De aceea, când vine vorba de utilizarea alcoolului pentru a conserva organisme, experții recomandă folosirea: „unei concentrații care să inhibe microorganismele, dar care să nu distrugă structura celulară a organismului”, notează Live Science.