Președintele unei comisii electorale din Bulgaria, demis după ce a băut. A adus alcool și în secția de votare
- Maria Dima
- 25 octombrie 2026, 14:13
Sursă foto: Facebook
Președintele unei comisii electorale din satul Izgrev, aflat în municipalitatea Tsarevo din Bulgaria, a fost demis după ce a fost reclamat că s-ar fi aflat sub influența alcoolului în timpul organizării procesului electoral. Comisia Electorală Regională din Burgas a luat decizia în urma unei inspecții, a relatat postul public BNT.
Sesizarea a fost primită telefonic și semnala că bărbatul ar fi fost sub influența alcoolului în timp ce îi transporta pe ceilalți membri ai comisiei la secția de votare.
În urma verificărilor, reprezentanții Comisiei Electorale Regionale au constatat că acesta se comporta relativ inadecvat și manifesta un dezinteres total față de procesul electoral. De asemenea, bărbatul adusese alcool în incinta secției de votare.
Inspectorii au observat că, deși răspundea întrebărilor, vorbirea sa era neclară. În consecință, comisia a decis să îl demită și să îi anuleze certificatul. În locul său a fost numit un nou președinte, iar funcția de vicepreședinte a fost ocupată, de asemenea, de o altă persoană.
Bulgarii își aleg președintele într-un scrutin cu miză geopolitică
Incidentul a avut loc în ziua în care bulgarii au început să voteze pentru alegerea președintelui, într-un scrutin marcat și de îngrijorări privind securitatea, după o serie de atacuri cu drone asupra unor nave comerciale din Marea Neagră, în apropierea coastelor Bulgariei.
Secțiile de votare s-au deschis la ora 07:00 și urmau să se închidă la ora 20:00, ora locală.
Președinta în exercițiu, Iliana Iotova, favorabilă dialogului cu Moscova și critică față de ajutorul militar acordat Ucrainei, era considerată favorita alegerilor. Cele patru sondaje publicate începând de miercuri o plasau la 41,1%-47,3% din intențiile de vot, în timp ce Andrei Giurov, fost prim-ministru interimar susținut de opoziția prooccidentală, era cotat cu 27,8%-30,6%.
Pe locul al treilea se situa Kostadin Kostadinov, liderul partidului de extremă dreaptă prorus Vazrazhdane (Renaștere), cu intenții de vot cuprinse între 10,2% și 12,8%.
Dacă va câștiga scrutinul, Iotova va deveni prima femeie aleasă prin vot universal în funcția de președinte al Bulgariei, țară cu aproximativ 6,4 milioane de locuitori.
Alegeri în Bulgaria. Iotova pledează pentru negocieri între Moscova și Kiev
O victorie a Ilianei Iotova ar consolida poziția premierului Roumen Radev, căruia i-a succedat în ianuarie, după ce acesta a demisionat pentru a intra în campania electorală pentru alegerile parlamentare. Radev susține, la rândul său, dialogul cu Moscova.

Iliana Iotova. Sursa foto: Facebook
Fostă jurnalistă și figură importantă a Partidului Socialist, Iotova a fost deputată în Parlamentul European înainte de a fi aleasă vicepreședintă alături de Radev, în 2016 și 2021. Și-a lansat campania în fața Bisericii de Aur din Veliki Preslav, fosta capitală a Primului Imperiu Bulgar, apelând la sentimentele patriotice.
În campanie, ea a făcut apel la unitate națională și la combaterea sărăciei, iar încheierea războiului din Ucraina a devenit una dintre temele centrale. Iotova a promis că va fi o „președintă a păcii”.
Deși nu contestă apartenența Bulgariei la Uniunea Europeană și NATO, candidata critică menținerea ajutorului militar pentru Ucraina și susține negocierile între Moscova și Kiev.
„Nu avem nevoie de o Coaliție a bunăvoinței pentru Ucraina, ci de o Coaliție pentru pace în Ucraina”, a declarat Iotova la un miting, referindu-se la alianța statelor europene care sprijină Kievul.
Bulgaria are legături istorice strânse cu Rusia, însă societatea rămâne divizată în privința relațiilor cu Moscova. În primul tur candidează 27 de perechi pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte, aproape jumătate dintre acestea fiind deschis favorabile Kremlinului.
Giurov promite o Bulgarie aliată de încredere în NATO
Politologul Parvan Simeonov a descris alegerile drept o confruntare între două viziuni asupra Bulgariei: una „conservatoare, populară și orientată spre Est”, iar cealaltă „occidentală, elitistă și liberală”.
Andrei Giurov, fost viceguvernator al băncii naționale și fost prim-ministru interimar, a pledat pentru o orientare fermă în cadrul NATO. La ultimul său miting de campanie, desfășurat miercuri la Plovdiv, el a declarat că își dorește ca Bulgaria să fie „un aliat de încredere în cadrul NATO, care își apără interesele printr-o pregătire solidă, o diplomație puternică și poziții clare”.