Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea, incidentul a avut loc, pe fondul consumului de alcool, în locuința comună a celor doi frați și a fost anunțat printr-un apel la 112.

Echipajul medical sosit la fața locului nu a mai putut face nimic pentru bărbatul înjunghiat. Fratele mai mic se află în custodia Poliției.

Biciclist accidentat mortal de un șofer băut

Tot sâmbătă, un biciclist care nu era echipat cu elemente reflectorizante a murit sâmbătă seară într-un accident produs în localitatea Olteanca, fiind acroşat de un şofer care băuse.

„Din primele date, poliţiştii au stabilit că, în timp ce un bărbat în vârstă de 34 de ani, domiciliat în judeţul Olt, conducea un autoturism pe DJ 546, pe raza localităţii Olteanca, a acroşat un biciclist, un bărbat în vârstă de 63 de ani din comuna Lunca, judeţul Teleorman, care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers. Biciclistul nu era echipat cu elemente reflectorizante şi bicicleta nu era prevăzută cu elementele necesare circulaţiei pe drumurile publice. În urma impactului biciclistul a decedat”, potrivit IPJ Teleorman.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii Biroului Rutier Turnu Măgurele au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Te-ar putea interesa și: