Ai vrea să scotoceşti prin TESTAMENTELE celebrităţilor? Acum o poţi FACE

Ai vrea să scotoceşti prin TESTAMENTELE celebrităţilor? Acum o poţi FACE

Testamentul prințesei Diana și ale altor personalități din Marea Britanie, precum Winston Churchill și Alan Turing...

Vor putea fi consultate de către internauții din întreaga lume. Milioane de testamente ale oamenilor obișnuiți și ale multor personalități au fost incluse într-o arhivă online, iar cei care vor să afle conținutul testamentului unei anumite persoane vor putea face acest lucru foarte ușor, contra unei taxe de 10 lire sterline.

Peste 41 de milioane

Noua bază de date permite publicului larg să consulte această arhivă guvernamentală britanică, în care au fost incluse peste 41 milioane de testamente ce au fost redactate începând cu anul 1858, informează bbc.com.

Cei care caută un testament în baza de date au nevoie în mod obligatoriu de numele autorului și de data morții, iar documentul va putea fi descărcat de pe internet în cel mult zece zile de la lansarea unei comenzi.

De asemenea, doritorii vor putea consulta și testamentele unor celebrităţi precum A.A. Milne, Winston Churchill, Alan Turing, prinţesa Diana şi Beatrix Potter. De asemenea, data de baze mai conţine şi testamentele militarilor care au murit luptând în forţele armate britanice între anii 1850 şi 1986.

Ne puteți urmări și pe Google News