Afaceristul Dragoș Săvulescu a fost plasat sub control judiciar de către judecătorii din Grecia
- Sabina Popescu
- 11 august 2021, 18:20
Omul de afaceri Dragoș Săvulescu a fost eliberat din arest în Grecia. Procesul deschis după ce România a cerut extrădarea sa se va judeca în continuare, însă afaceristul se va afla sub control judiciar.
Omul de afaceri român Dragoș Săvulescu, urmărit la nivel internațional și arestat în Grecia, unde se afla în concediu, a fost plasat de judecători sub control judiciar. Bărbatul a fost reținut de oamenii legii după ce iubita sa, de naționalitate albaneză, Angela Martini, a postat pe Instagram că acesta se află în Grecia.
Afaceristul Dragoș Săvulescu, plasat sub control judiciar
O instanță din Grecia a analizat, în primă fază, solicitarea înaintată de România, de extrădare a omului de afaceri la București, pentru a executa pedeapsa de cinci ani și șase luni de închisoare, pe care a primit-o în februarie 2019, prin decizia definitivă a Curții Supreme în dosarul retrocedărilor de plaje din Constanța. Afaceristul a fost condamnat și alături de fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, și de Cristi Borcea.
Magistrații au decis însă, plasarea lui Săvulescu sub control judiciar, potrivit surselor știripesurse. Cel mai probabil, omul de afaceri are o serie de obligații, printre care și aceea de a se prezenta la termenele stabilite de judecătorul grec în acest proces.
Ce a decis instanța din Napoli
Se ridică, însă, întrebarea dacă apărarea lui Dragoș Săvulescu va invoca decizia instanței din Napoli, care a decis, în anul 2020, să schimbe hotărârea de la București și să convertească, practic, pedeapsa de cinci ani și șase luni de executare în una cu suspendare, în încercarea de a evita extrădarea la București.
„Persoana urmărită vorbeşte curent limba italiană, locuieşte în San Fermo della Battaglia (provincia Como) în strada Mazzini nr. 7, unde are închiriat un imobil, este titularul unui contract de închiriere a unui alt imobil în Milano, în strada Manzoni nr. 14, este proprietarul unei locuinţe în Milano, în strada Pirelli, se află în Italia cel puţin din luna mai a anului 2018, locuieşte în Italia împreună cu soţia Martini Anjela (conform documentaţiei administrate la dosar)”, se arată în motivarea judecătorilor.
În lipsa omului de afaceri de la București, avocații săi au încercat să anuleze condamnarea cu executare și în procese deschise la Curtea de Apel și la instanța supremă din Capitală, fără succes însă, pentru că aceste instanțe au confirmat prima decizie definitivă pe numele lui Dragoș Săvulescu.