AEP cere Parlamentului să adopte urgent regulamentul de funcționare. Mesajul lui Țuțuianu
- Maria Dima
- 7 iulie 2026, 12:53
Adrian Țuțuianu. Sursa foto: Facebook
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) solicită Parlamentului să adopte cât mai rapid noul regulament de organizare și funcționare al instituției, avertizând că întârzierea procedurii afectează procesul de reorganizare și poate crea dificultăți în funcționarea autorității.
Președintele AEP, Adrian Țuțuianu, a declarat marți, într-o conferință de presă, că proiectul de regulament a fost transmis Parlamentului încă din 25 martie, însă până la încheierea sesiunii legislative nu a fost aprobat.
AEP: Întârzierea regulamentului blochează reorganizarea
Potrivit lui Adrian Țuțuianu, lipsa noului regulament împiedică instituția să își ducă la capăt reforma administrativă și să respecte obligațiile stabilite prin Ordonanța nr. 7/2026, care prevede reducerea cu 10% a cheltuielilor bugetare.
„S-a încheiat sesiunea parlamentară. Din păcate, nu avem astăzi un regulament de organizare și funcționare al AEP aprobat, ceea ce ne pune în dificultate maximă din perspectiva îndeplinirii obiectivelor de reformă instituțională pe care le avem”, a afirmat șeful Autorității Electorale Permanente.
Acesta le-a cerut partidelor parlamentare și conducerii Legislativului ca, imediat după reluarea activității parlamentare din toamnă, să urgenteze procedurile necesare pentru aprobarea documentului.
Decizia instanței complică situația
Situația a devenit și mai complicată după ce Curtea de Apel București a anulat regulamentul adoptat în 2024 de Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului.
În opinia președintelui AEP, această decizie creează riscul apariției unui vid normativ și face imposibilă punerea în aplicare a reorganizării instituției.
Țuțuianu a atras atenția că, în aceste condiții, AEP întâmpină dificultăți și în administrarea eficientă a fondurilor publice, în conformitate cu principiile de legalitate și responsabilitate bugetară.
Reorganizarea ar putea întârzia cu peste șase luni
Șeful AEP a explicat că, după aprobarea regulamentului, instituția mai are nevoie de aproximativ 60 de zile pentru aprobarea statului de funcții, redistribuirea posturilor și reîncadrarea personalului.
Proiectul prevede reducerea numărului de posturi, măsură care ar genera economii estimate la aproximativ 1,7 milioane de lei.
Potrivit lui Adrian Țuțuianu, dacă regulamentul va fi adoptat abia în sesiunea parlamentară de toamnă, întregul proces de reorganizare va fi finalizat cel mai devreme la sfârșitul lunii noiembrie, cu o întârziere de peste șase luni față de calendarul inițial.
În bugetul pentru anul 2026, Autoritatea Electorală Permanentă are prevăzut un plafon de 57,3 milioane de lei pentru cheltuielile de personal.